Proiectul procedurii pentru implementarea programului de microindustrializare a fost lansat marți în dezbatere publică. Pentru a se aplica, acesta trebuie aprobat prin ordin de ministru și publicat în Monitorul Oficial, iar apoi trebuie stabilită o perioadă concretă de înscriere a firmelor.
Cu ajutorul programului, firmele vor putea obține o finanțare nerambursabilă de până la 450.000 de lei, care să acopere cel mult 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Evident, asta înseamnă că antreprenorii vor trebui să fie pregătiți să acopere cel puțin 10% din cheltuielile eligibile.
În esență, companiile vor putea cere bani de la stat dacă activează în domenii precum industria alimentară, fabricarea băuturilor, fabricarea îmbrăcămintei sau fabricarea mobilei, printre altele. Iar banii vor putea fi ceruți, printre altele, pentru:
- echipamente tehnologice, inclusiv echipamente IT;
- autoutilitare;
- achiziționarea de spații de lucru și spații de producție;
- realizarea unui site pentru prezentarea online a activității solicitantului și a produselor sau serviciilor promovate;
- consultanță pentru întocmirea documentației pentru obținerea finanțării.
Înscrierea în programul de microindustrializare se va face online pe pagina www.aippimm.ro. Perioada de înregistrare online se va comunica cu cel puțin cinci zile înainte de data începerii procesului propriu-zis de înscriere. La înscriere, fiecare proiect va primi un punctaj de la 1 la 100, în funcție de care se vor alege cele eligibile.
Atenție! Proiectul de ordin cu procedura pentru implementarea programului de microindustrializare NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie aprobat prin ordin de ministru și publicat în Monitorul Oficial.