Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 356/2020, ale cărei prevederi se aplică deja de joi, fondurile pentru 2020 sunt de un milion de lei.
Regulile programului de finanțare a angajării tinerilor sunt incluse în Legea 336/2018 și în normele sale de aplicare. Înscrierile la finanțare sunt posibile până la finele anului 2020.
Programul a fost introdus în legislație în ultimele zile ale anului 2018, dar a fost pus în aplicare în primăvara anului 2019. Acesta prevede, în esență, că angajarea tinerilor de până la 40 de ani în agricultură, acvacultură și industria alimentară este recompensată cu o primă între 500 și 1.000 de lei pentru fiecare persoană și scutirea de plata impozitului pe venit.
Ca să obțină aceste subvenții, angajatorii fermieri trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de lege, pe care le-am detaliat aici. Apoi, aceștia trebuie să depună la direcția agricolă teritorială (din zona sediului lor) un dosar cu următoarele acte:
-
pentru angajator:
- cererea de înscriere în program (anexată la articol);
- copia actului de identitate al reprezentantului legal;
- certificatul constatator original din care să rezulte criteriile de eligibilitate referitoare la faptul că este înregistrat la Registrul Comerțului, că activează în domeniile agricultură, acvacultură sau industrie alimentară și că nu se află în executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operațională, dizolvare, lichidare sau administrare specială, suspendare ori alte situații similare;
- certificatul de atestare fiscală original de la autoritățile locale, din care să reiasă că n-are datorii fiscale la bugetul local (este necesară mențiunea „eliberat pentru a beneficia de Legea nr. 336/2018”);
- certificatul de atestare fiscală original de la Fisc, din care să reiasă că n-are datorii fiscale la bugetul general consolidat (este necesară mențiunea „eliberat pentru a beneficia de Legea nr. 336/2018”);
- originalul unui document de la bancă sau de la trezorerie, din care să reiasă că are un cont activ;
- un extras din Revisal din care să rezulte perioada contractelor de muncă și durata muncii, pentru salariații pentru care se cer bani;
- o declarație pe propria răspundere a angajatorului fermier (anexată la articol);
-
pentru salariatul pentru care se cer bani:
- o copie a actului de identitate;
- documente justificative (acolo unde este cazul) pentru dovedirea absolvirii studiilor de specialitate în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare, precum și certificate de calificare cu recunoaștere națională pentru dovedirea absolvirii cursurilor de formare profesională în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare;
- o declarație pe propria răspundere a salariatului pentru care se cer bani (anexată la articol).
Actele trebuie prezentate autorităților în original și în copie, acolo unde e cazul, copiile fiind semnalate cu sintagma „conform cu orginalul” și semnate de angajatorul fermier sau reprezentantul legal.
Apoi, direcțiile teritoriale verifică dosarele și aprobă sau resping cererile. În orice caz, trebuie menționat că angajatorii acceptați în program vor trebui să depună lunar la aceste direcții, până la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioară, un extras din Revisal și statul de plată pentru salariații pentru care se dau bani. Dovedind astfel că salariații sunt păstrați, direcțiile pot aproba, de la lună la lună, plata subvențiilor către angajatorii fermieri.
Statul va acorda lunar bani, timp de 12 luni, pentru firmele și PFA-urile fermieri care angajează minimum doi tineri pentru cel puțin un an, care să fie în vârstă de cel mult 40 de ani. Astfel, pentru fiecare persoană angajată, solicitantul va fi scutit de plata impozitului pe venit și va primi lunar:
- 1.000 de lei pentru tinerii cu studii superioare de specialitate în agricultură, acvacultură și/sau industria alimentară;
- 750 de lei pentru tinerii cu studii medii de specialitate și cei care au urmat cursuri de formare profesională de scurtă durată în agricultură, acvacultură și/sau industria alimentară;
- 500 de lei pentru tinerii fără studii.
Comentarii articol (0)