Adopția unui copil nu se face de pe-o zi pe alta sau cu forța. Procedura este lungă și implică inclusiv o perioadă de acomodare

În România, adopțiile sunt reglementate de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopțiilor, lege care are în vedere două categorii de adopții, respectiv cele interne și cele internaționale. Adopțiile interne sunt cele în care atât adoptatorul (fie că este vorba despre o singură persoană sau despre o familie), cât și copilul care urmează să fie adoptat au reședința în România. Adopțiile internaționale sunt cele în care adoptatorul și copilul care urmează să fie adoptat au reședințele în state diferite, iar în urma adopției copilul ar urma să aibă aceeași reședință cu cel care l-a adoptat.

Pentru a putea adopta un copil, persoanele trebuie să îndeplinească anumite condiții morale, psihologice și economice. Spre exemplu, legea nu le permite să adopte copii celor care au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni contra persoanei sau familiei, pentru infracțiuni de pornografie infantilă sau pentru infracțiuni privind traficul de droguri.

Orice adopție are mai mulți pași, dar primul dintre ei este evaluarea în vederea obținerii unui atestat. Fără un atestat, persoanele nu pot participa în procesul de adopție. Evaluarea adoptatorului este procesul prin care i se identifică acestuia abilitățile parentale și prin care i se analizează îndeplinirea garanțiilor morale și a condițiilor materiale. Totodată, în procesul de evaluare se face pregătirea adoptatorului pentru asumarea, în cunoștință de cauză, a rolului de părinte. Odată cu evaluarea vor fi analizate și caracteristicile psihologice, sociale și medicale ale celorlalți membri ai familiei și opinia acestora cu privire la adopție.

Dacă evaluarea este favorabilă, atunci adoptatorul primește un atestat care are o valabilitate de doi ani. Atestatul este un „document eliberat în condițiile legii și care certifică existența abilităților parentale ale celui sau celor care doresc să adopte și îndeplinirea garanțiilor morale și a condițiilor materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului”, conform legii adopțiilor.

Notă: Redacția noastră vine cu aceste informații deoarece, recent, o adopție controversată din județul Mehedinți, a unei fetițe de opt ani, a fost intens mediatizată în presa națională.

Adoptatorul și copilul adoptat trebuie să fie compatibili

Însă indiferent de aspectele socio-economice ale familiei care dorește să adopte un copil, trebuie să existe o compatibilitate între adoptator și adoptat. Astfel, legislația în vigoare prevede o etapă premergătoare a încredințării în vederea adopției, și anume potrivirea. În această etapă se identifică și se selectează persoana sau familia care răspunde nevoilor identificate ale copilului și se stabilește compatibilitatea dintre copil și familia care dorește să îl adopte.

În ceea ce privește procesul de potrivire, autoritățile (adică direcția generală de asistență socială și protecția copilului din cadrul consiliilor județene și locale) vor urmări să găsească adoptatori care să fie potriviți cu nevoile copilului. În primul rând, persoanele care intră în acest proces sunt doar cele care au un atestat valabil de adoptator. În al doilea rând, potrivirea se face acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse și altor persoane (tutore, asistent maternal, familia de plasament etc.) alături de care copilul a locuit timp de maximum șase luni.

La finalul procedurii de potrivire, departamentul de adopții va întocmi un raport cu toate concluziile referitoare la compatibilitatea dintre copil și adoptator. Dacă raportul este favorabil, instanța va dispune în termen de maximum cinci zile încredințarea copilului în vederea adopției.

Încredințarea copilului se face pentru o perioadă de 90 de zile și are ca scop analiza modului în care copilul se integrează și se obișnuiește cu elementele socioprofesionale, economice, culturale, de limbă, religie etc. ale familiei de care urmează să fie adoptat. Tot în această perioadă, autoritățile vor urmări evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și familia care urmează să îl adopte.

Încuviințarea adopției se face doar de către instanța judecătorească și doar după ce copilul a fost încredințat pentru perioada de 90 de zile persoanei/familiei care dorește să îl adopte.

Adopțiile internaționale

Adopțiile internaționale sunt cele în care adoptatul și adoptatorul locuiesc în state diferite și se pot face doar în anumite condiții. Mai exact, este vorba de una dintre următoarele condiții care trebuie îndeplinite:

• adoptatorul este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii de adopție;
• adoptatorul este și cetățean român; în acest caz, adopția este permisă doar pentru copiii pentru care s-a admis o cerere de deschidere a procedurii de adopție, dar pentru care, într-un termen de un an, nu a putut fi identificat un adoptator cu reședința în România (sau o rudă până la gradul al patrulea inclusiv);
• adoptatorul este soțul părintelui firesc al copilului pe care dorește să îl adopte.

În cazul adopțiilor internaționale trebuie să existe o procedură de potrivire inițială care se desfășoară la reședința copilului. În urma acesteia, persoana/familia selectată are obligația de a locui efectiv în România timp de 30 de zile consecutive pentru a se realiza potrivirea practică cu copilul. Copilul adoptat poate părăsi țara doar în momentul în care hotărârea de încuviințare este definitivă.

Monitorizarea postadopție

Ultima etapă este monitorizarea postadopție, prin care se urmărește evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și părinții adoptivi. Monitorizarea are loc timp de cel puțin doi ani după încuviințarea adopției și are în vedere integrarea deplină a copilului în familia adoptatoare. De asemenea, tot în această perioadă se pot identifica și potențialele dificultăți care pot apărea atât pentru copil, cât și pentru familia care l-a adoptat.

În cazul adopției interne, autoritățile au obligația de a realiza rapoarte trimestriale, timp de cel puțin doi ani după încuviințarea adopției. În această perioadă, părinții adoptivi sunt obligați să colaboreze cu autoritățile și să le informeze în legătură cu schimbarea domiciliului sau cu modificările care au avut loc în interiorul familiei.

În cazul adopției internaționale, monitorizarea se face de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție tot pe o perioadă de cel puțin doi ani prin intermediul autorităților competente din țara în care familia adoptatoare își are reședința.

Atenție! Cei care adoptă au dreptul la un concediu de acomodare și o indemnizație aferentă. Concediul este plătit și poate dura cel mult un an, iar valoarea indemnizației este, în prezent, de 1.700 de lei. Mai multe detalii despre cele două facilități poți găsi în acest articol.