Legea 268/2021, ce prevede că vămile se vor muta de la ANAF la MF, a fost publicată luna trecută în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare pe 10 decembrie 2021.
Concret, în subordinea ministerului va fi înființată Autoritatea Vamală Română, care va prelua de la ANAF structurile vamale - Direcția Generală a Vămilor, direcțiile regionale vamale și birourile vamale de interior și de frontieră din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.
Preluarea personalului vămilor de la ANAF se va face în limita numărului aprobat de posturi, iar persoanele care vor fi preluate de Autoritatea Vamală își vor păstra toate drepturile, inclusiv cele salariale.
„Autoritatea elaborează reglementările vamale care sunt în competenţa României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, asigură administrarea impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare date prin lege în competenţa sa, aplică politica şi legislaţia vamală, respectiv fiscală în domeniul supravegherii produselor accizabile, exercită atribuţiile de autoritate vamală şi controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda vamală şi fiscală, precum şi a altor fapte date prin lege în competenţa sa”, este precizat în document.
În altă ordine de idei, personalul Vămii va avea prioritate în trafic și va putea opri autovehicule pentru a le controla.
Deși nu avem un termen-limită clar pentru trecerea vămilor la minister, legea stabilește unele termene punctuale în care Guvernul va trebui să organizeze, la nivelul legislației secundare și la nivel practic, această mutare.
Trecerea Vămii de la ANAF la MF a mai fost încercată printr-un proiect de lege adoptat de Parlament în februarie 2019, dar care avea probleme de constituționalitate și n-a mai ajuns să se aplice. Din acest motiv, s-a ajuns la inițierea unui nou proiect, care acum a devenit Legea 268/2021.
Dincolo de trecerea vămilor de la ANAF la MF, la finalul anului 2020 s-a stabilit că structurile de soluționare a contestațiilor fiscale urmează să treacă, de asemenea, de la ANAF la MF. După două amânări, termenul-limită în acest sens este 31 martie 2022.