N-am plecat de una singură la recomandarea nimănui, nici la recomandarea vreunui guru al psihanalizei sau vreunei influencerițe de pe la noi sau de pe la alții. Circumstanțele m-au dus acolo încât nimeni să nu mă poată însoți, așa, din scurt într-o săptămână departe de casă. A rămas, până acum, cea mai interesantă vacanță în care am fost. Și e o experiență pe care ți-o recomand - desigur, cu grijă, nu vreau "să influențez".
Trecuse primul an de muncă adevărată, cu contract, salariu și responsabilități. Din oarecare jenă față de colegii mei și pentru că eram încă cea nou-venită, nu am îndrăznit să cer o perioadă mai lungă de concediu, așa cum își ia tot omul, în plin sezon. Se dusese vara și eu refuzasem să-mi iau concediul la care aveam oricum dreptul, așa că am ajuns în fața unei situații neplăcute: nimeni - dar nimeni! - nu mai putea însoți într-o vacanță, toamna, departe de casă, Maniu și Mega Image, într-un sejur plănuit, practic, peste noapte.
Cel mai dificil lucru atunci când te decizi să schimbi opțiunea de doi (sau mai mulți) la organizarea unei vacanțe și să treci la "1 persoană" este să dai piept oprobriului public - adică părinților, bunicilor, prietenilor și unor persoane pe care nu le privește absolut deloc viața ta personală, dar țin să ți-o contabilizeze (notă: e cu atât mai dificil să explici toate astea când ești femeie, pentru că, evident, ca în mai toate celelalte aspecte ale vieții, e cvasi-normal, dacă nu normal să pleci singurel în vacanță ca bărbat).
Cum? Singură? Dar de ce nu aștepți și pleci și tu cu cineva, când se poate?
Nu, nu mai aștept, muncesc de un an întreg și am nevoie de o pauză... acum, nu peste două luni.
Nu e nicio exagerare: să pleci singur în vacanță înseamnă, întâi de toate, să treci tu de impedimentul pe care chiar ți-l pui când te întrebi dacă e normal, dacă o să comenteze cineva sau o să râdă de tine că nu ai cu cine pleca în vacanță. Să scapi de prejudecăți, de fapt. Și dacă se poate spune ceva despre noi, românii, e că suntem plini ochi de prejudecăți. Și aici ștanțez primul motiv pentru care recomand măcar o dată în viață o vacanță de unul/una singur/ă: e un exercițiu prin care scapi de prejudecăți - ale tale și ale altora, pe care le lași în urmă.
Toate revistele de turism vorbesc, de câțiva ani, de o creștere accelerată a numărului turiștilor solo. Prin 2018, publicația The Telegraph încerca să explice fenomenul - e vorba de o alegere sau e vorba de circumstanțe? O explicație, cel puțin raportat la Regatul Unit, era că oamenii au început să prefere să rămână mai mult timp în afara unor relații amoroase. Dacă-i veți întreba pe francezi însă, o să vedeți că plecatul în vacanță solo sau cu alții, fără familie/partenerul de viață nu este ceva anormal, ba ar contribui la consolidarea relațiilor - dezghețați franțuzii ăștia, nu?
După ce ai trecut de partea în care încerci să le explici celor care te pun la zid de ce pleci neînsoțit/ă în vacanță, celelalte lucruri sunt relativ simple - sau, poate, nu, dacă au planificat alții mereu vacanțele pentru tine și nu știi de unde să începi. Destinația ți-o dă bugetul, desigur, iar internetul e plin de recomandări de destinații pentru călătorii solo. Pe mine, cel puțin, cei de la Condé Nast Traveller m-au convins că Irlanda e una dintre alegerile europene cele mai bune pentru o femeie care călătorește singură. Și nu m-au dezamăgit cu sfatul.
Toate ca toate, oriunde te-ai duce, într-o vacanță în care ești doar tu nu se pune problema compromisurilor de genul mergem undeva care să mulțumească pe toată lumea. Vacanța solo înseamnă că tu faci tot ce vrei, ce-ți permiți și ce ți se permite - motivul no. 2 de a pleca singur/ă undeva.
Pentru mine, vacanța solo a însemnat ceva mai multă relaxare decât altele. Pentru cei care muncesc până la orizontul burnout-ului și care nu-și mai dezlipesc gând de gând, pot să dau scris că e mai relaxant să încerci să te aduni și să te refaci de unul singur, decât în compania cuiva.
Tangențial cu liberarea de prejudecăți de care spuneam mai sus, într-o vacanță solo ești forțat să faci lucruri pe care altfel, poate, nu le-ai fi făcut. Asta include socializarea cu localnicii sau alți turiști (n-ai ieși, probabil, la o bere cu unicul turist în afară de tine care vizitează un castelaș pe malul mării, dacă ai avea deja companie seara). Pentru unii, vacanța înseamnă uneori să ignore locul și oamenii. Când ești doar tu, asta nu se mai întâmplă.
Experiența în sine poate să nu-ți placă, poate să te facă să nu mai vrei să o repeți sau să înveți că nu poți trăi o săptămână într-o țară străină sau într-un alt oraș din România de unul singur, fără partenerul de viață, familie, prietenii în apropiere. Sau poate să te învețe că te poți descurca și singur atunci când credeai că nu poți să faci aia sau ailaltă. Ori că vrei să mai încerci asta încă o dată. Și încă o dată.
Dar de încercat măcar o dată, ar trebui!
(mai jos, un castel din Irlanda pe care, cu tot întinsul său domeniu, îl consider încă cel mai relaxant loc prin care am trecut)
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (4)