O promisiune pentru reducerea taxării muncii - primiți?

"Mi-am dorit mereu să văd în România ceea ce nu găsesc în jurul ţării noastre, adică ce au alţii bun să avem şi noi. Pe zona de sănătate suntem plătitori cam cinci milioane şi ceva de români, dar beneficiari suntem undeva spre șapte (...). Ceva trebuie să fie rearanjat, rediscutat: contribuţiile pe sănătate ar trebui să scadă în România, dar asta trebuie discutat public, taxarea muncii ar trebui să fie redusă, asumarea unui set de propuneri de măsuri care să facă parte din acel capitol care va adapta Programul de guvernare", a spus ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, într-o conferință, zilele trecute. 

Sunt de acord cu prima afirmație - dar și dumneavoastră, cititorul, sunteți de acord cu ea. Și vecinul dumneavoastră este, la fel și al meu. Cu toții ne dorim să avem aici, în România, ceva bun din ce au alții în jurul nostru. 

Ministrul vorbește de faptul că ar trebui să scadă contribuția la sănătate - la ora actuală, aceasta e de 10%. Mare sau nu, această cotă înseamnă că dăm, lună de lună, o sumă de bani statului pentru a primi niște servicii medicale decente. Pe care, desigur, nu le primim. La întrebarea de ce nu le primim se tot dau diferite răspunsuri: ba se sifonează bani în alte direcții, ba sunt de vină sistemele din spitale, ba - doctorii, ba - pacienții, ba - nepăsarea, ba -una, ba - alta.

Cert e că cei mai mulți dintre noi caută asigurare la privat și deschid tot mai des ușile clinicilor și spitalelor private. Studii recente arată că angajații tineri caută tot mai mult să beneficieze de pachete medicale pe lângă salariul lunar. Cunosc mame care au plătit peste 10.000 de lei ca să nască la privat, după ce aproape c-au scăpat sarcina pe jos când au văzut unde ar trebui să aducă pe lume un copil la stat - în ce condiții, cu ce oameni și cu ce servicii. Oricare dintre aceștia se întreabă adesea de ce mai plătesc 10% din salariul brut la stat pentru servicii medicale sub rezonabile?

Desigur, ministrul bate și-ntr-o altă direcție: că se contribuie în număr de cinci milioane și beneficiază cu două milioane mai mulți. Dar să fie asta cauza unui sistem care nu livrează atât și cum ar trebui?

Într-un studiu publicat anul acesta, KPMG arată că România are, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, cea mai ridicată taxare a forței de muncă, în contextul în care suntem pe penultimul loc ca nivel al salariului minim. Cu alte cuvinte, nu doar că salariul minim la noi este aproape cel mai mic din Uniune, dar suntem și cel mai dur taxați. Mai există și câteva regimuri de taxare speciale, cum e cel din construcții, unde s-a impus un salariu minim de 3.000 de lei și câteva scutiri, mai sunt câțiva scutiți de impozitul pe venit. Prea puțin relevanți în discuția de față.

Reducerea unor taxe e o veste care nu poate decât să bucure o masă de oameni obligați să plătească acele taxe. E un calcul simplu: tai din ceva care ți se ia, deci rămâi cu mai mult, la final - bucurie! Promisiunea reducerii unor taxe are și valențe populiste, în multe dintre discursurile politicienilor. Este foarte simplu să oferi ceva care poate fi imediat resimțit de către cetățeni, decât să oferi ceva care se va vedea mai greu și doar de către cei care sunt suficient de atenți și răbdători. Îmbunătățirea unor servicii nu se poate face printr-o modificare de Cod fiscal, cum ar fi cea necesară scăderii unor taxe salariale. Și ar dura mult mai mult, pentru că acolo unde ai stricat sau n-ai aruncat nici cu privirea, doar cu praștia, durează poate cel puțin la fel de mult ca să clădești la loc. 

E suficient, e mulțumitor să scădem niște taxe și să continuăm să primim de la stat autostrăzi de nervi în căutarea serviciilor decente și zece injecții lungime de autostrăzi anual?