După cum se precizează într-un comunicat de presă, Agenția Națională de Administrare Fiscală a făcut, prin intermediul DGAF, în perioada 1-4 august, mai mult de 600 de controale la firmele care oferă diferite servicii din București, o parte dintre aceste controale fiind realizate împreună cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Muncii.
Astfel, la începutul lunii august, autoritățile au controlat 619 de firme, printre care restaurante, baruri, cafenele, patiserii, florării, pescării, frizerii, vulcanizări, dar și alte tipuri de furnizori de servicii, în urma controalelor fiind aplicate 491 de sancțiuni contravenționale, dintre care 459 sunt amenzi, iar 32 sunt avertismente.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate firmelor din domeniul serviciilor pentru nerespectarea reglementărilor privind întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile făcute, pentru neemiterea bonurilor fiscale la vânzarea de produse sau servicii și pentru existența în firme a unor sume nejustificate.
În urma controalelor, inspectorii statului au aplicat amenzi de 2,2 milioane de lei, au confiscat bani și bunuri în valoare de peste 61.500 de lei și au suspendat activitatea a șase firme, dintre care cinci s-au ales cu activitatea suspendată pentru nerespectarea legislației privind dotarea și utilizarea caselor de marcat cu jurnal electronic.
Inspectorii antifraudă reamintesc contribuabililor că au obligația de a se dota și de a utiliza case de marcat electronice, de a emite bonuri fiscale pentru fiecare produs vândut sau serviciu oferit clienților, de a întocmi acte justificative pentru toți banii introduși în firmă (magazin), de a întocmi, utiliza, păstra și arhiva documente justificative și contabile pentru toate operațiunile și de a respecta regimul privind deținerea și comercializarea produselor accizabile.
Controalele de la începutul lunii august fac parte din acțiunea amplă de control anunțată recent de Fisc, în care se dorește verificarea, până la sfârșitul acestui an, a peste 150.000 de firme, în principal, din regiunea București –Ilfov.
Comentarii articol (0)