După cum reiese dintr-un comunicat de presă al AFM, de azi, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați pentru a se înscrie în programul Rabla Clasic pentru persoanele fizice 2019. Potrivit comunicatului, începând din 19 august, cei interesați să-și cumpere mașini noi cu ajutor de la stat vor avea la dispoziție aproximativ 20.000 de noi prime de casare.
Astfel, cei care vor să renunțe la mașina veche și să-și cumpere una nouă, mai puțin poluantă, pot accesa din nou Rabla Clasic, program aflat la a 16-a ediție. Începând de azi, cei interesați au la dispoziție aproape 20.000 de prime de casare, ceea ce înseamnă că numărul total al acestora din 2019 va ajunge la 55.000, valoare mai mare decât cea de anul trecut.
Ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat recent că, în funcție de randamentul programului Rabla Clasic din acest an și de numărul solicitărilor, se va analiza și decide dacă se va face o nouă suplimentare a fondurilor destinate programului.
Înscrierile în programul Rabla Clasic din acest an au început în data de 12 aprilie și ar fi trebuit să se încheie în luna septembrie, dar, la începutul lunii iunie, fondurile alocate programului au fost epuizate. În prima etapă a programului Rabla Clasic, statul a asigurat fonduri pentru aproximativ 35.000 de prime de casare.
Potrivit Ordinului Ministerului Mediului nr. 661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019, prima pentru casarea unei mașini vechi este stabilită la valoarea de 6.500 de lei. Suplimentar, cei interesați pot obține un ecobonus de 1.000 de lei și/sau de un ecobonus de 1.700 de lei, în funcție de caracteristicile mașinii pe care intenționează s-o cumpere. Așadar, în acest an, românii care vor să-și schimbe mașina veche vor putea obține cel mult 9.200 de lei de la stat.
Comentarii articol (0)