Camere video în jurul casei: când trebuie să respectăm obligațiile de protecție a datelor personale?

Este normal, în special pentru persoanele care stau la casă, să își instaleze camere de supraveghere, atât în casă, cât și în afara ei. Și, de când a intrat în vigoare GDPR-ul și apar tot mai multe întrebări de fiecare dată când o activitate ar putea viza alte persoane (în cazul de față, e vorba de filmarea altei persoane, care ar putea însemna prelucrare de date, dacă persoana filmată poate fi identificată sau e identificabilă), oamenii care folosesc astfel de camere de supraveghere s-ar putea întreba dacă activitatea în cauză este acoperită de Regulament și, astfel, trebuie să se conformeze regulilor acestuia (de transparență și informare, de exemplu).

Răspunsul, ca regulă, este că astfel de activități nu sunt acoperite de GDPR, întrucât ele se desfășoară într-un cadru exclusiv personal și domestic. Astfel de activități sunt exceptate de la aplicabilitatea Regulamentului. Însă este foarte importantă sintagma de final: „exclusiv personal sau domestic”. Orice depășește această limită face ca GDPR-ul să fie aplicabil.

Ca să clarifice aceste nuanțe, Comisia irlandeză pentru protecția datelor (autoritatea națională în domeniu din Irlanda) a dat o serie de exemple, în cadrul unui articol apărut pe site-ul acesteia.

Se va considera că activitatea este pur personală sau domestică dacă o camera de supraveghere este amplasată în interiorul unei case, astfel încât persoana care locuiește acolo să se poată conecta cu telefonul la imaginile prelucrate de camere. Atât timp cât lucrurile se opresc, aici, GDPR-ul nu este aplicabil. În schimb, dacă anumite persoane sunt filmate în casa respectivă și, după aceea, filmările sunt distribuite online, Regulamentul va deveni aplicabil. Bineînțeles, poate exista o justificare pentru acea distribuire, deci totul va fi permis, chiar și în acest context. Însă apar o serie de obligații suplimentare, care trebuie respectate (de exemplu, respectarea unuia din temeiurile aplicabile pentru justificarea prelucrării de date).

Lucrurile devin mai complicate dacă o cameră este amplasată în afara casei, filmând ce se întâmplă acolo. Într-o astfel de situație, totul depinde de cum e setată camera și ce surprinde aceasta, conform aceluiași articol menționat mai sus. Dacă, prin ipoteză, filmarea acoperă doar ceea ce se întâmplă fix în fața ușii casei și în grădina proprietarului, activitatea va rămâne una care nu este acoperită de sfera GDPR-ului. În schimb, dacă imaginile suprinse de camera sunt de pe stradă (care e spațiu public), de exemplu, GDPR devine aplicabil, întrucât sfera pur domestică este depășită.

Aceste lucruri par să contrazică ceea ce a zis, recent, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Conform acesteia, o persoana care amplasează camere de filmat ce surprind imagini ale persoanelor care intră și ies dintr-un bloc nu trebuie să respecte GDPR, întrucât activitatea acelei persoane nu este acoperită de Regulament. Practic, acele camere nu vizau doar proprietatea imediată a persoanei care le-a amplasat, ci și alte proprietăți și spații, deși nu era vorba, neapărat, de anumite spații publice. Totuși, chiar și așa, se consideră că GDPR-ul se aplică, întrucât sfera exclusiv personală vizează doar proprietatea persoanei care amplasează camera, nu și alte proprietăți.

Este de recomandat, în acest context, să se limiteze filmarea doar la proprietatea personală. Interpretările stricte sunt date în baza unei orientări stabilite deja de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și în baza unui ghid al Comitetului European pentru Protecția Datelor (EDPB). Din cauză că discutăm de un Regulament identic aplicabil în toată Uniunea Europeană, aceste interpretări reflectă, mai degrabă, realitatea (în plus, interpretările date de Curtea de Justiție sunt obligatorii, doar că, în cauza de față, interpretarea relevantă nu se suprapune perfect peste problema apărută în fața ANSDPCP).