Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebăriNegocierea este, în cuvintele lui Robert Fischer, „arta prin care se pun de acord toate avantajele și interesele comune ale părților, în scopul obținerii unui acord”. Dar, atenție, negocierea nu are loc doar în business, ci, dacă te uiți atent, ea este prezentă în toate aspectele vieții noastre. De la „ce mâncăm în seara asta” (da, un exemplu ușor exagerat, dar înțelegi la ce mă refer), până la prețul casei pe care dorești să o cumperi, totul este o continuă negociere. Și ca orice artă, ea are anumite tehnici pe care, dacă le înveți, ești cu un pas mai aproape de a obține rezultatul dorit, sau măcar un rezultat cât mai aproape de cel dorit. Așadar, iată, în continuare, trei tehnici de negociere care te vor ajuta atât în afacerile pe care le întreprinzi, cât și în viața de zi cu zi.
Articolul continuă mai jos
Atunci când ești de acord cu ce spune cel din fața ta, recunoaște acest lucru prin afirmații sau prin fraze de genul „înțeleg”, „da, așa e” sau „sunt de acord”. Nu întrerupe vorbitorul, dar poți să profiți de ocazia de a parafraza ceea ce a spus persoana și poți să repeți, pentru a te asigura că, într-adevăr, ai înțeles. Pune întrebările în așa fel încât să îi soliciți vorbitorului să clarifice informațiile.
Oamenii care gândesc mare vor avea rezultate pe măsură, iar clienții simt asta. Nu uita faptul că toți clienții noștri vor să facă parte din comunități mari și să stea la masa negocierilor cu parteneri puternice și cu obiective îndrăznețe.
Articolul pe care tocmai l-ai citit este una dintre lecțiile cursului nostru despre Instrumente practice de organizare și activități de vânzări. Avem și alte cursuri care pot antrena minți curioase pe platforma Inteligo.ro.
Citește mai mult despre cursuri inteligo, tehnici de negociere, negociereLa inteligo.ro poți urma online cursuri de tot felul, în ritmul ales de tine. Dar pe lângă dorința de a împărtăși experiențele și informațiile pe care noi le avem, ne dorim și să intrăm în contact direct cu oamenii care ne urmăresc. De aceea, în fiecare săptămână vom veni cu subiecte noi de dezbătut legate de noi, oamenii, și de mecanismele care ne ajută să evoluăm constant în viață și carieră.
Comentariile sunt încurajate. :)
Comentarii articol (0)