Dacă ai datorii la stat, Fiscul îți poate obliga clienții să nu-ți mai achite facturile, ci să i le plătească direct lui

Concret, Codul de procedură fiscală permite autorităților să recupereze din datoriile unei firme direct de la clienții acesteia, care ori au restanțe de achitat, ori vor avea în viitor.

„Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”, este prevăzut în Cod.

De exemplu, firma W vinde produse către firmele X, Y și Z, în condițiile în care W figurează cu datorii la Fisc. Într-o situație de acest fel, Fiscul trimite o adresă de poprire către X, Y și Z în care anunță că banii pentru produsele achiziționate de la datornicul W trebuie virați într-un cont indicat de organul de executare silită. Iată și două exemple practice identificate de redacția noastră:

• un service auto are datorii la stat și Fiscul a trimis adrese de poprire către unul dintre cei care și-a reparat mașina acolo;
• un restaurant are datorii la stat și Fiscul a trimis adrese de poprire către clienții care au achitat consumația pe firmă.

Practic, în acest fel, firme care n-au nicio datorie fiscală se pot trezi din senin că sunt implicate în procedurile de executare silită derulate de Fisc.

„Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit. În acest sens, terțul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi”, este detaliat în Cod.

Odată ce poprirea este înființată, terțul poprit (adică clientul unei firme datornice) este obligat, printre altele, să plătească (de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă) Fiscului suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită.

Dacă se întâmplă ca terțul poprit să nu aibă nicio sumă de achitat datornicului, în prezent sau în viitor, atunci acesta trebuie să anunțe Fiscul în maximum cinci zile de la primirea adresei de înființare a popririi.

„Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi”, este subliniat în actul normativ.

În ultimii cinci ani, informațiile statistice furnizate de Fisc arată că metoda terțului poprit este una care asigură o parte destul de mică a încasărilor la buget de pe urma executărilor silite.

Totuși, dacă ne uităm la cât de mulți bani se încasează în funcție de metoda de executare silită, terțul poprit este, în aceeași perioadă, pe locul trei. Pe primele două locuri sunt plata datoriilor după primirea somațiilor (deci nu se ajunge efectiv la executarea silită) și poprirea conturilor bancare ale datornicilor.

Cu alte cuvinte, majoritatea datoriilor sunt achitate după primirea somației. Pentru restul sumelor, Fiscul apelează la poprirea bancară, terțul poprit, sechestrarea bunurilor mobile și indisponibilizarea bunurilor imobile.