Dacă în 2017 era vorba de un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului, acum avem un proiect de lege înregistrat la Senat.
Deși în urma amendamentelor adoptate la comisii s-a decis eliminarea pedepsei pentru reținerea și neplata taxelor, termenul de adoptare tacită a fost depășit, astfel că proiectul a fost adoptat tacit și va merge la votul decisiv al deputaților.
Potrivit documentului, în forma sa inițială (forma care este considerată adoptată tacit), contribuabilii urmează să fie pedepsiți cu închisoare de la unu la șase ani pentru neplata anumitor impozite și contribuții la stat, printre care se numără impozitele pe salarii și dividendele, precum și contribuțiile la pensii și sănătate.
„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, este explicat în proiect.
Concret, lista respectivă include 19 astfel de impozite și contribuții:
- contribuția la pensii;
- contribuția la sănătate;
- contribuția la fondul pentru mediu;
- impozitul pe salariu;
- impozitul pe pensie;
- impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală;
- impozitul pe veniturile din dobânzi;
- impozitul pe premii și jocuri de noroc;
- impozitul pe veniturile din activități independente realizate în baza contractelor sportive;
- impozitul pe veniturile din arendă;
- impozitul pe veniturile din vânzarea imobilelor;
- impozitul pe veniturile din alte surse;
- impozitul pe dividende;
- impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română;
- impozitul pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social;
- impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți;
- impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu un plătitor de impozit pe profit;
- impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu un plătitor de impozit micro;
- impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu un plătitor de impozit specific.
Dacă, în timpul urmăririi penale sau judecății, până la citirea actului de sesizare, se acoperă integral prejudiciul, limitele pedepsei urmează să se reducă la jumătate. Totuși, dacă prejudiciul e de până la 100.000 de euro, se poate aplica doar pedeapsa cu amenda.
În plus, dacă prejudiciul e de până la 10.000 de euro, infracțiunea nu se va pedepsi penal dacă acesta va fi acoperit integral în timpul urmăririi penale sau judecății, până la citirea actului de sesizare.
Aceste reguli mai blânde nu se vor aplica dacă cel acuzat de evaziune e recidivist. Adică dacă a mai săvârșit o infracțiune de evaziune în cinci ani de la comiterea faptei și deja a beneficiat de pedepse mai ușoare.
Inițiatorul proiectului de lege, ministrul și parlamentarul Eugen Teodorovici, motivează că reintroducerea închisorii pentru neplata impozitelor și contribuțiilor va duce la creșterea conformării contribuabililor. Cu alte cuvinte, aceștia vor plăti dările la stat de frica pedepselor.
După apariția proiectului, în mediul public au apărut mai multe opinii negative în legătură cu măsura inițiată de ministrul finanțelor. Iar conform unui sondaj făcut printre IMM-uri, peste 70% dintre acestea s-au declarat a fi împotriva măsurii.
Fapta era sancționată și în trecut, însă, în urma unei decizii a Curții Constituționale din 2015, aceasta a fost eliminată. Problema găsită de judecători a fost că autoritățile n-au stabilit o listă explicită a impozitelor și contribuțiilor vizate de pedeapsă.
Atenție! Proiectul de lege nu se aplică acum. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.