Mai exact, entitățile menționate mai sus au timp până în 13 iunie 2020 să se conformeze noilor obligații, conform Legii nr. 209/2019 privind serviciile de plată.
Atenție! Discutăm doar de entitățile care sunt autorizate până la 13 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a legii). Cele care se vor autoriza după data intrării în vigoare a legii vor trebui, oricum, să respecte noile condiții (Banca Națională a României ar trebui să adopte reglementări în vederea punerii în aplicare a Legii nr. 209/2019, care vor conține și reguli de autorizare pentru cei ce intră pe piață dupa 13 decembrie 2019).
Acest termen este de înțeles, întrucât obligațiile prevăzute de noua lege sunt extinse (puteți citi, aici, o sinteză a acestora): de exemplu, cum spuneam mai sus, băncile vor trebui să își deschidă infrastructura pentru a permite accesul entităților non-bancare ce oferă servicii de plăți la informații relevante pentru prestarea unor astfel de servicii.
De asemenea, atât băncile, cât și orice furnizori non-bancari de servicii de plăți vor trebui să respecte „datele sensibile privind plățile” ale utilizatorilor, adică acele date care „care pot fi utilizate în scopul fraudării”.
Existența sancțiunilor pentru nerespectarea obligațiilor relevante este un alt motiv care justifică amânarea momentului de confirmare pentru iunie 2020. Puteți citi mai multe despre astfel de sancțiuni, aici.
Atenție! Termenul de conformare, care se împlinește în iunie 2020, nu trebuie confundat cu un alt termen instituit tot prin Legea nr. 209/2019, respectiv cel de adaptare a contractelor, de către cei care oferă servicii de plată, la noile cerințe legale. Acest lucru trebuie să aibă loc până la 11 februarie 2020.
Există o diferență între adaptarea contractelor, pe de o parte (care vizează, în principal, transparență sporită cu privire la drepturile și obligațiile utilizatorilor serviciilor de plată), și noile obligații impuse de Legea nr. 209/2019, care exced sfera contractelor (de exemplu, chestiuni cu privire la securitatea sistemelor).