Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebăriNe naștem, dăm share la citate de pe Facebook, mai facem una-alta, și apoi plecăm. Cam asta e viața omului modern. Între începutul și finalul aventurii noastre avem milioane de momente în care ne simțim bine sau rău, în care greșim ori suntem corecți, în care definim sau redefinim morala, în care ne umflăm în pene ori ne facem de râs. În tot timpul ăsta, credem două lucruri interesante: credem că lumea și viața ne datorează ceva (am făcut sacrificii, am schimbat lucruri, merităm să fim respectați pentru asta) și, mai frumos, credem că lumea a început și se sfârșește odată cu noi.
Articolul continuă mai jos
În realitate, oricât ar fi de greu de acceptat, nimeni nu ne datorează niciunuia nimic. Nimic nu ne dă dreptul de a ne băga în fața altora. Cu sau fără noi, lumea ar fi găsit oricum resurse să meargă mai departe. Și în trecut au existat oameni care s-au crezut la fel de speciali. Oameni care au inventat focul și roata ori guma de mestecat. Oameni de care au uitat toți, chiar dacă au dat numele lor unor premii, facultăți sau reguli.
Spun toate cele de mai sus pentru că trăim amândoi, și tu și eu, într-o țară în care lucrurile se rezolvă doar dacă spui cine ești. Iar omul căruia îi spui consideră că merită să-i pese.
Ne-am obișnuit așa. Să conteze cine ești. Chestie interesantă.
Nu crezi?
***
Săptămâna viitoare vom reveni cu subiecte noi de dezbătut. Până atunci, te așteptăm cu comentarii la subiectul de azi :) Între timp, ți-am pregătit și o listă cu recomandări de învățat | citit | ascultat.
Citește mai mult despre lumea inteligo, cursuri inteligo, dezbaterea saptamaniiLumea Inteligo. Săptămânal, poți primi gratuit, în emailul tău, newsletter-ul Lumea Inteligo. Pentru oameni care vor să evolueze. Dezbatem subiecte legate de noi, oamenii, și de mecanismele care ne ajută să evoluăm constant în viață și carieră. În plus, vei regăsi recomandări de lectură, podcasturi și multe altele.
Abonează-te gratuit aici.
Comentarii articol (0)