Legea nr. 239/2019 a fost publicată joi în Monitorul Oficial și vizează, în esență, modificarea unor acte normative din domeniul justiției. Una dintre prevederile cuprinse în lege stabilește amânarea, pentru a doua oară, a aplicării măsurii conținute de Legea nr. 207/2018, care ar fi trebuit să intre în vigoare la începutul anului viitor. Vorbim aici, mai exact, despre măsura majorării numărului membrilor completurilor care judecă apelurile și recursurile.
Astfel, începând cu procesele ce vor fi pornite în 2021, apelurile vor fi judecate de completuri de trei judecători, spre deosebire de situația actuală, când apelurile sunt judecate de completuri de doi judecători.
Prevederile Legii nr. 207/2018 au intrat în vigoare anul trecut, dar Guvernul a decis, la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, să amâne aplicarea acestei măsuri până la începutulul anului viitor. După câte se pare, acestă amânare nu este suficientă, de aceea s-a luat decizia de a amâna, pentru a doua oară, intrarea în vigoare a măsurii.
Amânarea termenului de aplicare a măsurii are loc deoarece, potrivit inițiatorilor, “judecarea apelurilor în completuri de trei judecători înseamnă dublarea volumului de muncă de la nivelul tribunalelor și al curților de apel, în condițiile în care oricum numărul judecătorilor este infim, raportat la numărul dosarelor existente pe rolul instanțelor”.
Tot inițiatorii subliniau, în expunerea de motive ce a însoțit proiectul, faptul că, în momentul de față, doar la Tribunalul București există circa 30 de posturi vacante.