Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018 și se aplică, în cea mai mare parte, începând de astăzi. Până să intre în vigoare, legea a trecut de mai multe ori prin Parlament, fiind cerută reexaminarea sa, inclusiv pentru probleme de constituționalitate.
Iată, în principal, ce noutăți sunt prevăzute în această lege de modificare:
- apelurile se judecă acum în complet de trei judecători, întocmai ca recursurile, în contextul în care legea prevedea până acum completul de doi la apeluri; de reținut este că noua formulă a completului de apel se va aplica doar cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor de acum înainte;
- se introduce posibilitatea de a ataca cu recurs hotărârea de respingere a cererii de înaintare a excepției de neconstituționalitate (imposibilitatea de a face acest lucru fusese găsită deja ca neconstituțională de judecătorii constituționali);
- sălile de judecată trebuie să redea ideea de "egalitate de arme" între judecător, procuror și avocat; cu alte cuvinte, ei vor ocupa poziții care să arate că sunt pe picior de egalitate în realizarea actului de justiție;
- sistemul de repartizarea aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se va audita extern la fiecare doi ani; concluziile auditurilor se vor face publice;
- o să apară o nouă secție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și care se va ocupa de investigarea infracțiunilor din justiție (în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a legii, adică la finalul lunii octombrie);
- vechime de opt ani (față de șase) pentru cei care vor să ajungă la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și la Direcția Națională Anticorupție;
- asistenții judiciari trebuie să fie evaluați o dată la doi ani;
- impunerea unei limite termenului în care judecătorii redactează hotărârile judecătorești (detalii, aici).
În afară de această lege, se mai află pe circuitul legislativ încă două proiecte de acte normative: unul referitor la funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și unul referitor la cariera magistraților. Proiectul privind CSM se află momentan la CCR, unde e așteptată o decizie abia în septembrie, informează Curtea aici. Cât despre proiectul privind statutul magistraților, acesta se află în atenția președintelui momentan.
Comentarii articol (4)