Proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție se află acum în dezbatere la Ministerul Justiției (MJ), de unde va ajunge însă la Parlament, care va decide cu privire la această inițiativă dacă va intra sau nu în vigoare.
SIIJ a fost înființată prin lege în 2018 cu scopul exclusiv de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Cu toate că existența sa nu este neconstituțională, spune MJ, modul său de funcționare este problematic.
„Deși constituirea unei astfel de secții este un demers care, în sine, a fost consemnat ca fiind constituțional, parametrii în care aceasta își desfășoară activitatea contravin modului de organizare a parchetelor în România și principiului controlului ierarhic“, scrie în expunerea de motive a proiectului.
De asemenea, mai spune MJ în proiect, de la data operaționalizării sale Secția nu a avut rezultate deosebite, dimpotrivă, prin modul în care a acționat a pus sub semnul întrebării rolul acesteia în combaterea corupției (ex: căi de atac retrase în mod inexplicabil în cauze de mare corupție).
MJ menționează că au fost luate în calcul și opiniile și argumentele în favoarea desființării aduse de Înalta Curte, CSM, Direcția Națională Anticorupție și de asociații ale magistraților, precum și rapoartele GRECO, ale Comisiei de la Veneția și raportul MCV din 2019.
Odată desființată secția, dacă legea va intra în vigoare, cauzele aflate pe rol vor fi transferate la parchetele competente, iar actele de procedură îndeplinite vor rămâne valabile.
Atenție! Proiectul de lege va intra în vigoare numai dacă este adoptat în Parlament, promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (0)