Conventia încheiata între statele membre ale Consiliului Europei are ca obiectiv intensificarea cooperarii între statele europene în vederea combaterii terorismului, precum si acoperirea unor lacune ale dreptului international în domeniul terorismului. România a semnat Conventia la data de 16 mai 2005.
Conventia incrimineaza trei infractiuni în domeniul combaterii terorismului. Astfel, constituie infractiune provocarea publica de a comite o infractiune de terorism, adica distribuirea unui mesaj public cu intentia de a instiga la comiterea unei infractiuni de terorism, daca acest comportament creeaza un pericol ca una dintre aceste infractiuni sa fie comise. De asemenea, tratatul incrimineaza recrutarea pentru terorism, definita ca solicitarea ca o alta persoana sa comita sau sa participe la o infractiune de terorism. Cea de-a treia fapta incriminata de Conventie este pregatirea pentru terorism, ceea ce presupune furnizarea de instructiuni cu privire la fabricarea sau folosirea explozivilor, a armelor sau a substantelor nocive cu scopul de a comite o infractiune de terorism, având cunostinta de faptul ca respectiva pregatire este menita sa serveasca acestui scop.
Conventia incrimineaza si participarea în calitate de complice si organizarea comiterii unei infractiuni de terorism.
Persoanele care sunt acuzate de infractiunile prevazute de Conventie pot fi extradate la cerere. Cererea de extradare sau de asistenta judiciara reciproca nu poate fi refuzata pe motiv ca infractiunea savârsita ar fi inspirata de ratiuni politice. Extradarea poate fi refuzata numai în conditiile în care statul solicitat are motive sa creada ca cererea de extradare având ca obiect una dintre infractiunile prevazute de Conventie a fost formulata în scopul de a urmari sau pedepsi o persoana pe motive de rasa, religie, nationalitate, etnie sau opinie politica. De asemenea, extradarea poate fi refuzata daca pe teritoriul statului care a formulat cererea de extradare persoana în cauza risca pedeapsa cu moartea sau sa fie supusa torturii sau unor tratamente inumane.
Semnatarele Conventiei vor reglementa în dreptul lor intern masurile necesare pentru aplicarea prevederilor acesteia si stabilirea raspunderii penale a persoanelor fizice si juridice fata de infractiunile prevazute de conventie împreuna cu sanctiunile corespunzatoare acestor fapte.
În ceea ce priveste cooperarea internationala, Conventia reglementeaza schimbul de informatii în domeniul combaterii terorismului, precum si o serie de forme de cooperare judiciara în materie penala, cum ar fi comunicarea de acte judiciare între statele semnatare, extradarea persoanelor acuzate de infractiuni de terorism sau efectuarea de comisii rogatorii.
Informatii de background
România este parte si a implementat toate conventiile internationale la care prezentul act normativ face referire si dispune de un cadru juridic si administrativ adecvat pentru combaterea terorismului. Amintim aici constituirea Sistemului National de Prevenire si Combatere a Terorismului (Legea nr. 535/2004) si înfiintarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) (Legea nr. 508/2004), ca structura specializata a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
De asemenea, România dispune de Legea nr. 211/2004 care reglementeaza masurile pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor în general, incluzându-le pe cele de terorism.
În ceea ce priveste cooperarea judiciara internationala în materie penala, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 302/2004 care armonizeaza legislatia româna cu reglementarile europene în materie.
Comentarii articol (0)