Plângăcioșii primesc batiste, nu premii

În 2009, am mers la o întâlnire cu un francez interesat de mediul online de la noi. Am dezbătut condiţiile în care se fac afaceri în România, a fost interesat de cadrul legislativ, a vorbit despre afacerile lui din Franţa şi despre sutele de milioane de dolari pe care le făcuse din vânzarea unor afaceri. Apoi mi-a spus foarte sincer că a constatat o mare asemănare între francezi şi români. Ambele naţii iubesc să găsească mereu scuze. M-am simţit jignit, cumva, apoi omul mi-a întins o capcană.

- Spune-mi trei lucruri pe care eu, ca străin, ar trebui să le ştiu despre deschiderea unei afaceri în România.

I-am spus că (aşa era atunci) deschiderea unei firme durează între 1 şi 2 luni, că trebuie să te aştepţi că se vor modifica impozitele şi taxele în timpul anului fără nicio atenţionare prealabilă şi că, probabil, e una dintre pieţele cu cel mai mare potenţial din Europa de Est.

- Câte scuze, îmi spune el încântat. Şi ce dacă durează 2 luni? Şi ce dacă se modifică impozitele în timpul anului? Ştii în câte ţări nu există nici măcar infrastructura asta minimalistă de afaceri pe care o aveţi voi în România? Crezi că acolo oamenii nu fac afaceri? Iar al treilea lucru despre piaţă..., hmm, asta e scuza cea mai mare pe care am auzit-o astăzi. Pentru că tu gândeşti ca şi cum ai fi într-un lagăr. Ca şi cum în jurul tău ar exista nişte ziduri înalte şi nu poţi vedea cerul din cauza lor. Uite ce cred eu. Că România are un potenţial mare şi uşor de înţeles: are oameni pregătiţi în domenii cheie din industria IT (spre exemplu), are un cost al forţei de muncă mult mai mic decât în Europa sau Statele Unite. Şi e o ţară din Uniunea Europeană. De ce nu poţi crea afaceri, aici, pentru restul lumii? De ce trebuie să gândeşti doar afaceri orientate spre publicul românesc? Cum foloseşti atunci puterea internetului? Nu e ca şi cum ţi-ai bate joc de un dar extraordinar pe care ţi l-a făcut cineva?

Acea discuţie m-a urmărit multă vreme după aceea. Şi am luat decizia să evit a mă mai plânge de oameni ori situaţii şi să consider mereu că singurul vinovat, când lucrurile nu merg bine, sunt eu. Ar trebui să pot prevedea mai bine ce se va întâmpla, ar trebui să am mai multe scenarii de rezervă, să pot scoate iepuri din pălărie când e cazul, să pot găsi motivaţie şi în cel mai împuţit bârlog din lume.

Pentru succes nu te poţi antrena. Dar poţi, în schimb, să te antrenezi la aruncatul pietrelor din rucsac. Nevoia de-a găsi scuze, timpul pierdut miorlăindu-te, toate aceste lucruri nu fac decât să-ţi întârzie drumul şi să te transforme într-un personaj trist. Aruncă toate ideile astea, construieşte-ţi un suport mental care să te ajute să ignori prostiile şi să te concentrezi pe ce ai de făcut şi pe rezultate. Aşa vei avea mai multe şanse să primeşti, la o oprire pe drum, un premiu şi nu un şerveţel umed.

Nu cred că noi, românii, suntem „stricaţi” din facere. Nu cred că lipsa unei culturi antreprenoriale ne-a determinat să construim afaceri proaste. Ce ne lipseşte însă, cu adevărat, este lipsa unor aspiraţii comune, a unui ţel naţional, a unei identităţi care să depăşească străvechile poveşti cu Decebal, Mihai Viteazu şi Războiul de Independenţă. Avem nevoie să simţim că facem parte dintr-un plan mai mare, că devenim mai buni într-o ţară care se dezvoltă în bine.

Nu crezi?

***

Săptămâna viitoare vom reveni cu subiecte noi de dezbătut. Până atunci, te așteptăm cu comentarii la subiectul de azi :) Între timp, ți-am pregătit și o listă cu recomandări de învățat | citit | ascultat.

Lumea Inteligo. Săptămânal, poți primi gratuit, în emailul tău, newsletter-ul Lumea Inteligo. Pentru oameni care vor să evolueze. Dezbatem subiecte legate de noi, oamenii, și de mecanismele care ne ajută să evoluăm constant în viață și carieră. În plus, vei regăsi recomandări de lectură, podcasturi și multe altele.
Abonează-te gratuit aici.