Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 139/2020 a fost oficializat azi, prin publicarea în Monitorul Oficial, și vine cu o formă nouă a declarației unice pe care s-o folosească toți contribuabilii care obțin venituri pe care trebuie să le fiscalizeze prin aceasta, în principal.
Declarația nouă va fi folosită pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2019, precum şi pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020.
Principalele noutăți și modificări aduse prin noul formular sunt următoarele:
- procentul din impozitul pe venit (3,5%) pentru care contribuabilii pot dispune pentru a susține entități nonprofit sau unități de cult; odată cu modificarea se actualizează și secțiunea respectivă;
- reglementarea regimului fiscal pentru monedele virtuale (anul acesta e primul în care există obligația expresă de a declara veniturile din criptomonedă; tot ce trebuie să știi despre taxarea lor, aici);
- dispare secțiunea pentru impozitul pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie - 22 martie 2018;
- se introduce o rubrică referitoare la veniturile realizate din străinătate și care sunt scutite de impozit în România în baza unui acord internațional la care România este parte;
- se elimină Secțiunea „Date informative privind efectuarea plăților”.
Desigur, noua declarație aduce și modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare.
Reamintim că declarația unică are termen pe 15 martie pentru estimarea veniturilor și dărilor fiscale aferente pentru acest an de către cei care obțin deja venituri vizate de această declarație.