Concret, după cum reiese din Hotărârea Guvernului nr. 46/2020, document publicat azi în Monitorul Oficial, de-acum, diurna celor care participă la misiuni în afara granițelor țării este de până la 140 de euro/zi.
Mai exact, cei ce participă la misiuni de apărare colectivă, de răspuns la crize și misiuni de pace primesc diurnă în valută, care are următoarele valori:
- ofițerii – 140 de euro/zi;
- maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție și agenții de poliție penitenciară – 130 de euro/zi;
- alte categorii de personal – 120 de euro/zi.
Pe de altă parte, cei ce participă la misiuni umanitare în străinătate beneficiază de următoarele valori ale diurnei:
- ofițerii – 70 de euro/zi;
- maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție și agenții de poliție penitenciară – 65 de euro/zi;
- alte categorii de personal – 60 de euro/zi.
Anterior, așa cum stabilea Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, cei ce participau la misiuni în străinătate primeau o diurnă de doar 45 de euro/zi. De asemenea, legislația veche nu făcea distincție între cei ce participau la misiuni militare sau de pace și cei ce participau la misiuni umanitare, astfel că toți participanții la misiuni în străinătate primeau aceeași diurnă, respectiv 45 de euro/zi.
Notă: Ținând cont de faptul că HG nr. 1.086/2004 este un document cu caracter militar, iar Legea nr. 202/1998 stabilește că astfel de acte normative nu se publică în Monitorul Oficial, conținutul actului normativ care stabilește sporurile specifice si drepturile de diurnă, cazare si hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român nu este public.
Potrivit HG 518/1995, personalului trimis în străinătate i se acordă o indemnizație de deplasare, compusă din diurnă, care este o sumă zilnică pentru acoperirea cheltuielilor cu hrana sau cu transportul local, și din indemnizația de cazare, care este, așa cum și numele o indică, o sumă cu ajutorul căreia cei aflați în misiune își acoperă cheltuielile cu cazarea.
Comentarii articol (1)