Ce fel de scheme de optimizare fiscală vor trebui raportate la ANAF

Deși Guvernul a stabilit indicii pentru identificarea aranjamentelor raportabile, prin Ordonanța 5/2020, este nevoie uneori și de explicații suplimentare de la specialiști pentru a identifica schemele corect. În plus, ANAF urmează să facă un ghid pentru aplicarea corectă a indiciilor respective, dar mai durează până-l vom avea.

Foarte important de știut este că raportabile sunt numai schemele transfrontaliere ce vizează taxe directe, conform Ralucăi Popa, partener asociat la EY România: „Avem numai ceea ce înseamnă taxe directe: impozit pe profit, impozit pe venit și impozit pe veniturile nerezidenților - numai pentru tranzacții transfrontaliere. Atenție, nu ne uităm la tot ce înseamnă taxe și contribuții sociale, nu ne uităm la TVA, accize și așa mai departe.”

Sfatul specialistului: Raluca Popa a sugerat ca, pentru fiecare aranjament fiscal analizat, să se facă o comparație între variantele (care erau) disponibile, pentru a vedea ce aranjament(e) oferă avantaje fiscale. În acest fel ar trebui să meargă mai ușor identificarea schemelor raportabile. Găsești aici și alte sfaturi apropo de raportarea schemelor transfrontaliere.

Indiciile după care se identifică aranjamentele raportabile

Indiciile (sau semnele distinctive, așa cum le numește ordonanța) pot fi împărțite în două mari categorii. Există indicii ce implică aranjamente fiscale raportabile direct și există indicii pentru care trebuie aplicat un test înainte de a se decide dacă implică sau nu aranjamente raportabile.

„Directiva spune că sunt raportabile toate tranzacțiile transfrontaliere dacă prezintă anumite semne distinctive care oferă indicii că au fost realizate cu scopul eliminării sau reducerii obligațiilor fiscale. (...) În principiu, discutăm despre două categorii mari de semne distinctive: cele care trebuie să treacă de un test suplimentar pentru a fi raportabile, numit testul beneficiului principal, și cele care sunt raportabile direct”, au explicat Andreea Mitiriță, partener, și Florin Rizea, tax manager, ambii de la PwC România.

Practic, testul beneficiului principal înseamnă să se stabilească dacă beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale ale unui aranjament transfrontalier este obținerea unui avantaj fiscal.

„Anticipăm apariția a numeroase probleme, în practică, referitoare la modul în care vor fi departajate între ele beneficiile, în așa fel încât să fie stabilit cu certitudine beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale. Cum, în majoritatea statelor Uniunii, autoritățile fiscale au însoțit reglementările naționale (...) de ghiduri de aplicare, așteptăm clarificările pe care le vor aduce autoritățile noastre fiscale în această privință”, au subliniat cei doi specialiști de la PwC.

Semnele pentru care se aplică testul beneficiului principal și explicațiile oferite de Andreea Mitiriță și Florin Rizea:

• clauza de confidențialitate: „Vorbim despre o tranzacție în care contribuabilul relevant sau unul dintre participanți se angajează să respecte o condiție de confidențialitate și să nu comunice modul în care tranzacția în cauză ar putea să le ofere un avantaj fiscal”;
• onorariul de succes: „Intermediarul unei tranzacții este îndreptățit să primească un comision pentru că a structurat în așa fel tranzacția încât clientul său a obținut un avantaj fiscal (o impozitare redusă, de exemplu). Prin comision, se înțelege orice dobândă, remunerație aferentă costurilor financiare și alte cheltuieli”;
• documentația standardizată: „Tranzacția conține o documentație și/sau o structură puternic standardizată, prin aceasta înțelegând că, de fapt, tranzacția urmează un șablon (...). Unul dintre exemplele aduse la cunoștința publică din ultimii ani este cel al companiilor fără substanță economică, acele căsuțe poștale înregistrate în jurisdicții cu impozitare redusă (Panama Papers)”;
• achiziția unei firme cu pierderi: „Este un semn distinctiv specific ce constă în achiziționarea unei societăți cu pierderi, întreruperea activității principale și folosirea pierderilor în reducerea propriilor obligații fiscale, inclusiv prin intermediul unui transfer al pierderilor către o altă jurisdicție sau accelerarea utilizării acestor pierderi”;
• conversia veniturilor în capital sau în venituri cu un regim fiscal mai favorabil: „Vorbim despre o tranzacție care are efectul de conversie a veniturilor în capital, donații sau alte categorii de venituri care sunt impozitate la un nivel mai scăzut sau sunt scutite de la plata impozitelor”;
• tranzacții circulare: „În discuție, în acest caz, sunt acele tranzacții care plimbă banii între companii prin mai multe jurisdicții cu tratamente mai favorabile”;
• plăți transfrontaliere deductibile către întreprinderi asociate: „Se referă la plăți transfrontaliere deductibile, efectuate între două sau mai multe întreprinderi asociate, dacă există cel puțin una dintre următoarele condiții: jurisdicția fiscală în care se găsește destinatarul nu impune niciun impozit pe profit sau impune un impozit pe profit la o rată egală cu zero sau aproape egală cu zero, plata beneficiază de o scutire integrală de impozit în jurisdicția în care destinatarul este rezident fiscal sau de un regim fiscal preferențial acolo unde destinatarul este rezident fiscal”.

Semnele ce implică raportarea directă a aranjamentelor fiscale:

• plăți către o întreprindere asociată situată într-o jurisdicție necooperantă;
• deduceri fiscale pentru același activ în mai multe jurisdicții;
• cereri multiple de scutire pentru dubla impozitare;
• transferul de active cu o diferență materială în prețul folosit în scopuri fiscale;
• subminarea legislației UE sau orice acorduri echivalente privind schimbul automat de informații despre conturile financiare;
• entitate sau beneficiari reali netransparenți;
• reguli speciale unilaterale preferențiale în domeniul prețurilor de transfer;
• transferul de active necorporale greu de evaluat;
• restructurări ce implică transferuri de profituri.

Obligația de raportare a aranjamentelor fiscale transfrontaliere va fi, în principal, a specialiștilor. Adică a notarilor, contabililor, consultanților fiscali sau avocaților, atunci când aceștia acționează ca intermediari și ajută firmele la conceperea și/sau implementarea unui aranjament fiscal transfrontalier. Însă vor exista situații în care obligația de raportare se va muta de la intermediar la firma pe care acesta a consiliat-o pentru un aranjament fiscal. În plus, va fi necesară și o raportare retroactivă.

Raportarea aranjamentelor transfrontaliere se va face la ANAF prin intermediul unui formular care ar trebui aprobat până la finele lunii martie 2020. Prima raportare oricum nu poate fi făcută mai devreme de 1 iulie 2020, așa că firmele ar trebui să-și concentreze eforturile către organizarea internă și identificarea schemelor și tranzacțiilor transfrontaliere raportabile. Dar și către discuții cu intermediarii cu care au colaborat din 2018 și până în prezent.