Anul trecut s-a decis, prin Legea nr. 38/2019, că valoarea minimă a tuturor burselor primite de elevi, respectiv bursa de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, trebuie stabilită anual prin hotărâre de Guvern.
În acest scop, a fost oficializată, marți, Hotărârea de Guvern nr. 1.064/2020 (aplicabilă din aceeași zi). Aceasta stabilește cuantumul minim al burselor ce pot fi acordate, în anul școlar 2020-2021, elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență.
Astfel, după cum spuneam mai sus, cuantumul minim pentru fiecare din bursele acordate copiilor în următorul an școlar (2020-2021) este de 100 de lei. Dar, în măsura în care acest lucru este posibil, primăriile vor putea decide să dea mai mulți bani elevilor.
Este prima oară când se stabilește valoarea minimă a burselor elevilor. Pentru anul școlar 2019-2020, valoarea burselor la care au avut dreptul elevii din învățământul preuniversitar s-a păstrat la nivelul din anul anterior, fără să se stabilească clar valoarea minimă a acestora.
Comentarii articol (31)