Cei care fac evaziune fiscală pot să fie pedepsiți și pentru spălare de bani?

Legislația penală pedepseste fapta de evaziune fiscală (care, de cel mai multe ori, se manifestă prin ascunderea sursei impozabile, neevidențierea în documentele contabile a veniturilor supuse taxării/impozitării sau înregistrarea unor cheltuieli inexistente, pentru a beneficia de deduceri) cu închisoare de la doi la opt ani (în forma de bază), conform Legii nr. 241/2005.

Faptele ulterioare, prin care s-ar încerca ascunderea sursei ilicite a acestor venituri (practic, obținerea lor în condițiile în care acestea trebuiau sa ajungă la bugetul statului/bugetele locale), sunt considerate fapte de spălare de bani și pot fi pedepsite cu închisoare de la trei la 10 ani, conform Legii nr. 129/2019.

Așadar, devine important dacă o persoană care a comis o infracțiune de evaziune fiscală ar putea să răspundă și pentru fapta de spălare de bani (prin concurs de infracțiuni, adică prin reținerea ambelor fapte, ceea ce duce la o pedeapsă mai mare decât dacă ar fi fost comisă o singură infracțiune). Problema se pune întrucât unii ar putea susține că faptele de evaziune fiscală, prin ele însele (prin natura lor), duc și la comiterea unei infracțiuni de spălare de bani, fără să fie nevoie de o acțiune suplimentară.

Într-o sentință a Tribunalului Prahova s-a reținut o faptă de evaziune fiscală, în forma înregistrării în contabilitate a unor operații comerciale nereale și fictive, ceea ce a determinat diminuarea bazei impozabile. Aceste așa-zise operațiuni erau înregistrate în contabilitate și, astfel, duceau la decontarea facturilor.

De asemenea, a avut loc transferul unor sume de bani, prin virarea sumelor decontate în contul unor societăți comerciale (ca parte din complexul de fapte ce a constituit infracțiunea de evaziune fiscală). S-a considerat, însă, că această transferuri, nu întrunesc condițiile necesare pentru reținerea și a unei fapte de spălare de bani, din cauză că transferul în cauză nu viza ascunderea sursei ilicite a sumelor de bani, ci doar operațiunea principală care a contribuit la reținerea faptei de evaziune fiscală.

Cu alte cuvinte, ar fi fost necesară o faptă suplimentară, ulterioară transferului menționat mai sus, prin care acele sume să fi fost ascunse, pentru a putea fi integrate în „circuitul economic și financiar legal”, conform Tribunalulu Prahova.

Acesta a mai menționat că „transferul sumelor de bani de către o societate comercială către altă societate comercială, prin folosirea ca justificare de documente ce nu au la bază operaţiuni comerciale reale, trebuie să fie urmată de scoaterea aceloraşi sume de bani din conturi prin folosirea de documente bancare ce conţin explicaţii fără suport real”.

Așadar, în situația din speță (dar cu titlu general aplicabil), era nevoie de următoarea situație de fapt, pentru a putea fi reținut un concurs de infracțiuni între fapta de evaziune fiscală și cea de spălare de bani:

Cu titlu general, ar mai fi de menționat ce a reținut aceeași instanță, ca principiu în astfel de situații: „infracțiunea de spălare de bani nu trebuie reținută automat în sarcina autorilor infracțiunii de evaziune fiscală, pentru simplul fapt că în activitatea lor [a inculpaților-n.r.] infracțională s-a realizat și una dintre acțiunile proprii elementului material al infracțiunii de spălare de bani - transferul”. „Numai dacă inculpaţii săvârșesc ulterior o acțiune specifică de <<spălare>> - ascunderea naturii a provenienței sumelor de bani - abia atunci se poate reține și infracțiunea de spălare de bani”, a continuat Tribunalul Prahova.

Într-o altă speță, de data aceasta dintr-un dosar soluționat în 2016 de Tribunalul Neamț, instanța a mers mai departe și a a explicat, conceptual, de ce nu este justificată reținerea celor două fapte - evaziune fiscală și spălare de bani - în concurs. „Banii rezultați din săvârșirea  infracţiunilor de evaziune fiscală au existat ca monedă scripturală, evaziunea fiscală nu a „produs” efectiv sume de bani care să poată fi însușite, ci a diminuat baza impozabilă, determinând astfel reducerea sumelor datorate statului cu titlu de impozit pe profit și TVA”, a reținut instanța.

Tribunalul Neamț a continuat, menționând că „[p]articipantul la infracţiunea principală (din care provin sumele de bani) nu poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor [...] deoarece el a devenit deţinător [...] al sumelor de bani prin comiterea infracţiunii principale, respectiv a infracţiunii de evaziune fiscală”.

Altcumva, faptele de evaziune fiscală ar risca să constituie aproape întotdeauna și fapte de spălare de bani (printr-un concurs ideal, adică un concurs rezultat din aceeași faptă), pentru că natura infracțiunii de evaziune fiscală implică reintroducerea în circuitul comercial a sumelor de bani rezultate din infracțiunea de evaziune fiscală, după o mascare inițială a sursei și naturii acelor sume, pentru a se putea eluda dispozițiile legii fiscale.

În concluzie, pentru a se putea discuta de o reținere în concurs a unei infracțiuni de spălare de bani, împreună cu o evaziune fiscală, ca faptă de bază, este necesar ca banii rezultați din procesul de evaziune fiscală să fie reintroduși în circuitul comercial printr-un proces distinct de ascundere a sursei lor, proces ce se manifestă, în concret, prin fapte suplimentare și distincte de cele care au determinat abaterile infracționale fiscale.