Este vorba de Ordonanța de urgență a Guvernului 29/2020, care a fost publicată azi în Monitorul Oficial și se aplică deja.
Astfel, ministerul va garanta până la 80% din valoarea finanțărilor acordate IMM-urilor. Valoarea maximă a creditelor pentru finanțarea capitalului de lucru nu va putea depăși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita a cinci milioane de lei. În cazul creditelor de investiții, valoarea maximă a finanțării va fi de zece milioane de lei. În total, valoarea maximă cumulată pe beneficiar va fi de zece milioane de lei.
Special pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici, statul va acorda garanții pentru credite pentru finanțarea capitalului de lucru în procent de cel mult 90%. Valoarea maximă a finanțărilor va fi de 500.000 de lei pentru microîntreprinderi și de un milion de lei pentru întreprinderile mici.
Apoi, în ordonanță scrie că ministerul va subvenționa integral dobânzile pentru creditele garantate pentru IMM-uri, prin intermediul unor scheme de minimis. Dobânda va fi acoperită de la momentul acordării creditului și până la data de 31 martie 2021. Dobânda va fi subvenționată și din aprilie 2021, până în anul 2022, dar numai dacă creșterea economică estimată în acești doi ani va fi sub cea înregistrată în anul 2020.
În fine, trebuie reținut că perioada de garantare a creditelor pentru capital de lucru va fi de 36 de luni, dar va putea fi prelungită cu încă 36 de luni. În cazul creditelor de investiții se va aplica o perioadă de 120 de luni.
Comentarii articol (0)