Programul IMM Invest ajută IMM-urile să obțină mai ușor credite pentru realizarea de investiții și/sau pentru capital de lucru, prin garantarea acelor credite de către stat, într-o anumită limită și în funcție de îndeplinirea anumitor condiții (mai multe detalii, aici). Acest program a fost modificat, pentru a ajuta IMM-urile în contextul crizei coronavirus. Inițial, a apărut o modificare în Ordonanța de urgență (OUG) nr. 29/2020, iar sâmbătă a apărut în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență (nr. 42/2020), prin care au mai fost aduse anumite schimbări.
Principala modificare este că perioada de subvenționare a dobânzilor (integral, ca ajutor de stat) a fost extinsă, inițial, până la 31 martie 2021, prin OUG nr. 29/2020. Însă, de atunci, a mai avut loc o schimbare, prin OUG nr. 42/2020, reducându-se acest termen la 31 decembrie 2020. Aceasta schemă de ajutor de stat va putea continua și în 2021 și, eventual, în 2022, însă numai dacă creșterea economică estimată în acești doi ani va fi sub cea înregistrată în anul 2020.
A scăzut și durata maximă a finanțării în cazul creditelor pentru investiții, de la 120 de luni, la 72 de luni.
O altă modificare, introdusă tot prin OUG nr. 42/2020, este că beneficiarii programului nu mai trebuie să acopere comisionul de risc, atât timp cât subzistă schema de ajutor de stat menționată mai sus (adică 31 decembrie 2020 sau 2021 ori 2022, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru prelungire).
Este introdusă și o condiție suplimentară de eligibilitate pentru beneficiarii programului, în sensul că IMM-ul depune un document scris prin care se angajează să nu înceteze relațiile de muncă pe care le are cu salariații, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la 31 decembrie 2020.
O veste bună a apărut pentru societățile de intermedieri financiare și asigurări, pentru cele de tranzacții imobiliare și pentru cele cu activitate de închieriere și de leasing. Inițial, acestea erau excluse de la posibilitatea de a aplica pentru beneficiile programului, însă OUG nr. 42/2020 a modificat acest lucru. De acum, și astfel de societăți pot solicita subvențiile aferente programului IMM Invest.
Limite suplimentare privind subvențiile
Arătam într-un alt articol că subvenționarea este condiționată de încadrarea în anumite valori maxime:
- 5.000.000 de lei, pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv
- 10.000.000 de lei, pentru creditele de investiții.
De asemenea, finațarea specială a microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici privitoare la capitalul de lucru trebuie să se încadreze în anumite limite și ea:
- 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv
- maximum 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici.
Prin OUG nr. 42/2020, au mai fost introduse anumite limitări, în sensul că finanțările de mai sus nu vor putea fi mai mari decât valoarea cea mai ridicată dintre:
- dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii 2 ani de activitate;
- 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019 sau
- o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități, acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.
Comentarii articol (0)