Practic, pentru a vedea dacă o poliță de asigurare acoperă un anumit risc depinde foarte mult de ce prevede contractul de asigurare, în sensul în care trebuie identificat dacă evenimentele apărute în contextul crizei coronavirus sunt considerate riscuri acoperite sau nu.
Din start, trebuie menționat că simpla apariție a virusului, prin ea însăși, nu se va încadra automat în riscurile cu privire la care există asigurare. Așadar, cel mai probabil va fi nevoie de mai mult, cum e cazul, de exemplu, cu măsurile luate de autorități.
De asemenea, trebuie văzut dacă există clauze de excludere, prin care să fie înlăturat un anumit tip de evenimente (cum e situația cu bolile transmisibile, în cazul anumitor contracte, de exemplu) de la acoperirea poliței de asigurare.
Cei de la NNDKP mai menționează ce riscuri concrete ar putea fi acoperite de o poliță de asigurare și care ar putea fi relevante în situația actuală:
- pierderea încasărilor sau întreruperea activității, din cauza măsurilor luate de autorități, în special când companiile sunt afectate direct de astfel de măsuri;
- întreruperea activitiății, ca un rezultat indirect al măsurilor autorităților (angajații sunt obligați să stea în carantină, de exemplu);
- costuri care survin odată cu nevoia de a evacua angajații, de a dezinfecta spațiile de lucru sau care apar odată cu nevoia de a închide birourile;
- costurile legate de călătorii, atunci când o călătorie trebuie să fie anulată din cauza restricțiilor impuse la nivel global;
- costuri de spitalizare sau cu tratamente medicale;
- costurile cu compensarea salariațiilor, dacă există.
Un alt lucru asupra căruia atrag atenția cei de la NNDKP este să se ia în considerare serios existența oricărei proceduri în cazul în care se manifestă riscul asigurat. Asigurătorul ar putea refuza să plătească indemnizațiile dacă nu sunt respectate termenele specificate în contract.
În plus, mai este recomandat să fie arhivate comunicările cu asigurătorul, pentru a putea fi folosite ulterior, în caz de nevoie (de exemplu, dacă există pretenții împotriva acestuia, în instanță).