Schimbările introduse se regăsesc în Ordonanța de urgență nr. 111/2020 (care a apărut în Monitorul Oficial nr. 620, din 15 iulie, și se aplică de la aceeași dată) și care aduce anumite schimbări legislației relevante în domeniu, printre care și Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Schimbările reprezintă, de fapt, transpunerea unei directive europene (e vorba de a cincea directivă referitoare la prevenirea spălării banilor și a finanțării faptelor de terorism), a cărui termen de transpunere era deja depășit (acesta fiind 10 ianuarie 2020).
Voi prezenta, mai jos, principalele schimbări.
Criptomonedele, aduse în sfera de aplicare a legislației
Principala modificare se referă la extinderea prevederilor legii și către activitățile care implică tranzacții cu criptomonede, mai ales din cauza anonimatului pe care îl presupun astfel de activități.
Așadar, au apărut obligații în temeiul legislației pentru prevenirea spălării banilor și pentru cei care furnizează servicii de schimb ce implică monede virtuale, cum e Bitcoin. De asemenea, aceste obligații îi vizează și pe furnizorii de portofele digitale.
Definiția criptomonedelor este dată de OUG nr. 111/2020, care se referă la „monede virtuale”: „reprezentări digitale ale valorilor care nu sunt emise sau garantate de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instiuită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și poate fi transferată, stocată și tranzacționată electronic”.
Alte modificări
O altă schimbare este introducerea unui registru electronic, numit „Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare”, care va permite identificarea tuturor persoanelor fizice sau juridice ce dețin sau controlează conturi de plăți și conturi bancare identificate prin IBAN.
La acest registru vor avea acces, în primul rând, autorități cu competență în domeniu, precum Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), iar informațiile vor fi păstrate pentru o perioadă de 10 ani, de la momentul înregistrării.
Altă modificare se referă la obligațiile pe care le au firmele de a arăta cine le controlează sau cine este „beneficiarul real”. Este introdusă expres o prevedere în baza căreia beneficiarii reali ai firmelor și ai fiduciilor sunt obligați, ei înșiși, să le furnizeze primelor toate informațiile necesare pentru ca acestea să își îndeplinească obligațiile de identificare și informare a autorităților cu privire la beneficiarii reali.
Acest lucru devine cu adevărat relevant în cazul grupurilor de societăți, unde s-ar putea pune problema unor dificultăți de ordin practic în vederea identificării beneficiarului real. Cu alte cuvinte, această nouă modificare înlătură orice posibilitate pentru astfel de societăți de a eluda obligațiile acestora, prin referire la acele dificultăți.
Legislația pentru prevenirea spălării banilor și a faptelor de finanțare a terorismului este una destul de complexă, ce implică o serie de obligații pentru diverse entități implicate în activități ce ar putea prezenta un risc în privința activităților menționate anterior. De exemplu, firmele trebuie să arate cine le controlează, prin oferirea de informații autorităților cu privire la beneficiarul real din spatele tranzacțiilor făcute de acele firme.
De asemenea, există entități, cum sunt băncile și cele ce oferă servicii financiare, ce au obligații de a-și cunoaște clientela și de a identifica tranzacții suspecte, pe care să le raporteze autorităților.