Ne referim la mecanismul de amânare a chiriilor din Legea 62/2020, care este în vigoare din 24 mai 2020 și pentru care Guvernul ar fi trebuit să vină cu norme de aplicare până la 5 iunie 2020, cel târziu. Acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar până acum, astfel că facilitățile prevăzute de lege sunt inaccesibile.
„În termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, ministerele de resort vor elabora proceduri de punere în aplicare”, scrie în actul normativ. Practic, parlamentarii nici măcar n-au indicat în mod concret ce ministere ar trebui să vină cu normele.
Noul mecanism de amânare a chiriilor este valabil, teoretic, pentru toată perioada stării de urgență și pentru luna următoare celei în care a încetat starea de urgență. Asta înseamnă perioada cuprinsă între 16 martie (ziua în care a început starea de urgență) și 30 iunie 2020 (ultima zi a lunii următoare celei în care s-a terminat starea de urgență).
Din moment ce mai sunt doar șapte zile din luna curentă, inclusiv ziua de astăzi, șansele ca Legea 62/2020 să devină accesibilă pentru companii sunt destul de reduse. Lipsa normelor ar putea fi explicată prin faptul că Guvernul deja a stabilit la mijlocul lunii martie, prin Ordonanța de urgență 29/2020, un mecanism ce a permis firmelor să obțină amânarea chiriilor în timpul stării de urgență (până la 14 mai 2020).
Mecanismul dat de Guvern a implicat amânarea chiriilor în baza unui certificat de stare de urgență obținut de la Ministerul Economiei, însă mecanismul dat de Parlament implică plata de către Fisc a chiriilor, la cererea firmelor, și acoperirea datoriilor respective către Fisc până la finele anului curent.
Cu alte cuvinte, deși parlamentarii au venit cu un mecanism diferit de cel al Guvernului, acesta are o aplicabilitate mai mare. Însă, în lipsa normelor de aplicare, facilitatea riscă să devină inutilă.
Chiar dacă multe firme probabil că au beneficiat deja până acum de mecanismul Guvernului, acestea ar fi avut nevoie și de mecanismul Parlamentului, deoarece în baza lui ar fi obținut amânarea chiriilor și dincolo de starea de urgență. Așa cum au avertizat deja specialiștii de la NNDKP, neprelungirea măsurii amânării chiriilor dincolo de starea de urgență lasă, în continuare, multe afaceri într-o poziție delicată.
Comentarii articol (0)