Parlamentul se chinuie de șapte ani să aprobe o ordonanță - una cu taxe judiciare de timbru

De ce adopta Guvernul în 2013 ordonanța 80?

Guvernul adopta în 2013 o ordonanță cu taxele judiciare de timbru reclamând că vechea reglementare, adică Legea nr. 146/1997 nu mai era actuală - intraseră în vigoare noile coduri civile și trebuia reflectat într-un mod adecvat acest lucru și la nivelul reglementării acestor taxe. Apoi, mai era și timbrul judiciar, aplicat distinct de taxele judiciare, dublându-le.

Așadar, OUG nr. 80/2013 venea să modernizeze sistemul de taxare, astfel încât să reflecte costurile reale ale procesului judiciar și să sistematizeze legislația existentă la momentul respectiv. De ce făcea Guvernul asta, iar nu Parlamentul? Probabil din aceleași rațiuni aplicabile la multe dintre ordonanțele de urgență care ies "pe piață", un Parlament preocupat cu alte chestiuni (și, vom vedea, a rămas consecvent în lipsa de preocupare vizavi de aceste taxe judiciare) ș.a.m.d. "Neadoptarea urgentă a prezentului proiect de act normativ ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadaptat în raport cu întreaga evoluție în plan legislativ, cu liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil și a noului Cod de procedură civilă", motiva Guvernul în expunerea de motive din spatele acestei ordonanțe (cu o mare plăcere în lectură, am apreciat în mod deosebit folosirea de către autorul textului expunerii a unor cuvinte pe care mai rar le găsim în astfel de hârtii - împietare, asanare).

UNBR spunea, în 2013, că taxele sunt prea mari

Când a apărut ordonanța, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) adresa un apel Guvernului, Parlamentului și tuturor autorităților abilitate "să ia măsurile care se impun pentru restabilirea garanțiilor corespunzătoare dreptului de acces la instanță prin modalitatea de reglementare a taxelor judiciare de timbru".

Câteva dintre criticile UNBR vizavi de această ordonanță:

• majorează cuantumul taxelor de acces la justiție la un nivel  ce depășește cu mult posibilitățile de plata ale justițiabililor;
• măsurile luate sunt lipsite de proporționalitate și încalcă dispozițiile art. 21, art. 124 alin.(2) și ale art. 53 din Constituția României;
• noua reglementare nu are un suport corespunzător în realitatea economică concretă a României; populație sărăcită pe fondul crizei economice care nu își permitea taxe cu 20% mai mari, raportat la un salariu mediu net care nu creștea cine știe ce;
• "nivelul  actual  al  taxelor judiciare  de  timbru  în  materie  reflectă  protejarea incorectă a procedurilor notariale în defavoarea procedurilor judiciare statale, astfel încât discriminarea făcută legal prin stabilirea unor taxe ce favorizează o categorie  socio-profesională  care  își  desfășoară activitatea pe  principii specifice profesiilor liberale, este incorectă".

Ordonanța a ajuns în Parlament și așteaptă majoratul

Ca toate ordonanțele de urgență, și OUG 80/2013 a ajuns în Parlament, unde aleșii neamului trebuie să dea o lege prin care să o aprobe sau chiar să o respingă. Dacă o aprobă, o pot face chiar cu amendamente, mari modificări chiar.

Acolo e din 2013. Anul acesta, ordonanța împlinește cei șapte ani de (când a plecat de) acasă. Intrată în procedură de legiferare de urgență, Senatul a expediat-o repede: a aprobat ordonanța în integralitatea ei, în octombrie, iar apoi legea de aprobare a ajuns la Camera Deputaților.

Proiectul legii de aprobare a OUG 80/2013 primea, la deputați, Camera decizională, un prim aviz favorabil de la o comisie (administrație publică) în noiembrie 2013. Mai primea apoi un aviz de la comisia pentru buget - finanțe în martie 2014. I-au trebuit comisiei juridice din Camera Deputaților doi ani și ceva ca să dea un raport favorabil adoptării (în caseta proiectului, avizul comisiei juridice are data de 29 noiembrie 2016). Cam atât le-a luat francezilor să ridice marele turn de oțel din Paris. În doi ani de zile, Michelangelo termina jumătate din pictura de pe tavanul Capelei Sixtine.

Între două sarmale și o lingură de salată de boeuf, deputații înscriau pe 27 decembrie 2016 proiectul pe ordinea de zi.

Repede-nainte pe 27 februarie 2017, proiectul e trimis pentru un raport suplimentar la comisia juridică. Îi ia, de data asta, mai puțin de un an comisiei ca să vină cu un nou raport. De data asta, raportul are foarte multe amendamente: modificări de taxe, completări care au ajuns în ordonanță, între timp, prin alte acte normative (de modificare), aspecte importante precum taxarea acțiunilor privind despăgubirile pentru daune, introducerea unor taxe noi, corectarea unor practici neunitare ș.a.m.d.

Ajunge iar la o dezbatere în plenul Camerei prin februarie 2018, dar e trimis din nou înapoi comisiei. Termenul de depunere a raportului era 23 februarie 2018.

De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic cu acesta la Camera Deputaților, cu alte cuvinte, până aici am plătit.

Parlamentul a avut, probabil, alte priorități între timp. Esența acestei proceduri de aprobare ori de respingere a unei ordonanțe în Parlament nu e bifarea unei chestiuni, nu e un simplu formalism. Guvernul, nefiind legiuitorul principal în stat, trebuie controlat de cel care îndeplinește această funcție. Parlamentul se uită pe textul unei ordonanțe pentru a vedea: o fi sau nu o fi bine ce a făcut Guvernul aici? La momentul respectiv, avocații, de exemplu, considerau că nu e deloc bine ce a făcut Guvernul acolo pentru justițiabili.

Pentru justițiabil, motivele reale pentru care proiectul trenează în Parlament de șapte ani nu au nicio relevanță; nu poate intra aici în discuție divergența de opinie, nici coloratura politică, nici interesele. E pur și simplu inadmisibil pentru esența acestei proceduri de aprobare/respingere a unei ordonanțe să dureze atât de mult.

Evoluția ordonanței în acești ani

Interesant e că OUG 80/2013 a fost modificată de trei ori prin lege în acești ani (și de două ori prin OUG). Practic, a fost mai ușoară adoptarea altor legi pe seama ei, decât adoptarea legii de aprobare, care, în acest context, mă întreb dacă nu cumva provoacă printre parlamentari spaime precum actorilor englezi le provoacă doar cuvântul Macbeth pronunțat în incinta teatrului; poate proiectul de aprobare poartă un blestem despre care învață toți cei care intră prima oară în Camera Deputaților. Îmi imaginez un reporter alergând după noii-veniți să-i întrebe de proiectul de aprobare a OUG 80/2013 și deputații fugind care-ncotro, pe președintele Camerei, deschizând sesiunea cu avertisemntul, în camera de plen: aici nu se pronunță numele proiectului de adoptare a ordonanței nenumite.

Nu pot decât să atentez la umor, pentru că situația mi se pare încadrabilă la categoria șoc și groază. Deși m-am lovit de textul acestei ordonanțe de multe ori, mărturisesc că până de curând nu am remarcat aceste detaliu important - faptul că nu a ajuns nici până acum să fie aprobată de Parlament.

Revenind, în 2014, ordonanța a fost ușor modificată printr-o lege: ceva minor pe la executări și o prevedere expresă pentru taxa aplicabilă acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale.

În 2016, printr-un OUG, se modifica iar chestiunea cererilor pentru încuviiințarea executării silite, ca formulare.

În 2017, Parlamentul adopta o lege prin care modifica și această ordonanță 80/2013, din care elimina două articole referitoare la virarea sumelor colectate de stat.

Anul trecut, prin altă ordonanță, se introducea și taxarea unor cereri de ordonanță asigurătorie europeană, iar, anul acesta, tot Parlamentul venea cu o altă lege de modificare, referitoare, de data asta, la cererile cu valoare redusă și alte câteva aspecte.

Major însă nu s-a modificat nimic în toți acești șapte ani. Criticile aduse la momentul respectiv ordonanței au rămas fără răspuns, Parlamentul nu a făcut eforturi uriașe ca să îndrepte o legiferare - în fapt, nu și-a făcut treaba deloc. Oare să fie 2020 anul când deputații reușesc să adopte o lege?

Într-un lung șir, acesta este încă un exemplu al sănătății actului de legiferare din România.