Sancțiunile legale pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale sunt stabilite gradual, în funcție de numărul de zile de întârziere cu care firmele depășesc termenul-limită stabilit prin Ordinul Finanțelor 3.781/2019. Termenul-limită inițial era 29 mai 2020, însă acesta a fost amânat pentru pe 31 iulie 2020.
În primă fază, companiile riscă o amendă pentru depunerea cu întârziere a bilanțurilor. Conform articolelor 41 și 42 din Legea contabilității 82/1991, acestea sunt:
- o amendă de la 300 la 1.000 de lei, pentru o întârziere între 1 și 15 zile lucrătoare;
- o amendă de la 1.000 la 3.000 de lei, pentru o întârziere între 16 și 30 de zile lucrătoare;
- o amendă de la 1.500 la 4.500 de lei, pentru o întârziere de peste 30 de zile lucrătoare.
În faza a doua, putem vorbi de două sancțiuni distincte. Prima este că, dacă bilanțurile nu sunt depuse deloc, Legea contabilității prevede că se aplică o amendă de la 2.000 la 5.000 de lei.
A doua este că, dacă întârzierea depășește 60 de zile lucrătoare, la cererea oricărei persoane interesate sau a Registrului Comerțului, tribunalul poate pronunța dizolvarea companiei, așa cum prevede articolul 237 din Legea societăților 31/1990. Cu alte cuvinte, o întârziere atât de mare expune firma la riscul desființării.