Modificările la normele metodologice ale programului IMM Invest se aplică din 16 septembrie, dată la care Hotărârea Guvernului nr. 778/2020 a intrat în vigoare, ulterior publicării, în aceeași zi, în Monitorul Oficial (nr. 848).
Prima modificare apărută în normele metodologice este extinderea perioadei standard de subvenționare, de către stat, a dobânzii datorate de firma beneficiară, la opt luni. Extinderea propriu-zisă nu este ceva nou, ea având loc în august, prin modificarea principalului act normativ care reglementează programul IMM Invest (OUG nr. 110/2017), schimbarea fiind reflectată, acum, și în normele metodologice.
Normele metodologice mai stabilesc, însă, ce se întâmplă dacă e necesară modificarea perioadei de subvenționare a dobânzii în acordul de finanțare, în cazul în care acolo era prevăzută dobânda acoperită până la finalul anului 2020. Se va întocmi un act adițional la acordul de finanțare, la solicitarea băncii.
O altă schimbare este modificarea normelor metodologice pentru a reflecta extinderea perioadei în care se poate face plata ajutorului de stat, către bancă, de la 31 martie 2020, la 31 octombrie 2021. Ca mai sus, e vorba doar de o transpunere în normele metodologice a ultimelor modificări din august.
În același timp, a fost clarificată situația instiuirii ipotecii imobiliare asupra unui teren pe care se construiește o clădire (ca garanție dată de firma beneficiară în program), finanțarea construcției respective fiind făcută prin intermediul creditului garantat de stat. În asemenea situații, ipoteca se va extinde și asupra construcției viitoare.
O altă modificare e abrogarea prevederii care le interzice firmelor să se înscrie de mai multe ori în program, pentru ca acestea să poată aplica pentru credite suplimentare, atât timp cât se încadreză în plafonul maxim permis de program. E cazul întreprinderilor mici și mijlocii, care pot aplica, de mai multe ori, pentru credite pentru capital de lucru, atât timp cât totalul finanțărilor garantate nu va depăși 5.000.000 lei.
Este facilitat procesul de încheiere a acordurilor de finanțare, prin prevederea expresă a posbilității de semnare electronică a acestuia, de către beneficiar și bancă.
Normele metodologice stabilesc, acum, ce se întâmplă și în situația în care beneficiarul nu își respectă obligațiile de asigurare a bunurilor/activelor ce trebuie asigurate conform programului și reglementărilor acestuia. În asemenea situații, banca va fi cea care va asigura bunurile, pe cheltuială proprie, urmând ca, după aceea, să recupereze banii de la beneficiar. Pentru acest lucru, va putea debita direct conturile deschise de acel beneficiar la banca vizată.
Progamul IMM Invest a fost lansat în aprilie, pentru înscrieri, și are rolul de a facilita accesarea de credite pentru capital de lucru ori pentru investiții, de către anumite firme, pentru a putea obține, mai ușor finanțarea. Practic, statul acoperă dobânda creditului și anumite comisioane și speze bancare, în timp ce garantează creditele obținute de firmele ce pot participa în program.
În august, programul a fost modificat, suplimentându-se și plafonul total al garanțiilor, de la 15 la 20 miliarde lei.