Asta înseamnă că perioadele pentru care se poate plăti contribuția de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și cea a împlinirii vârstei standard de pensionare, dar nu mai mult de șase ani, indiferent cum se ajunge la această valoare, respectiv prin cumularea unor perioade din ani diferiți (două-trei luni în 2006 cu două-trei luni în 2018) sau, pur și simplu, dacă este vorba despre o perioadă continuă (de exemplu, ianuarie 2011 – ianuarie 2017).
Când vine vorba de modul în care se calculează contribuția la CAS, OUG 163/2020 stabilește că, de fapt, se plătește cota de CAS (25%) aplicată la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului cu casa (în prezent, 2.230 de lei). Chiar dacă cele două valori se modifică, contractele de asigurare socială deja semnate nu vor fi afectate.
Exemple concrete de calcul
- Cea mai scurtă perioadă pentru care se poate încheia un contract de de asigurare socială este, în mod evident, o lună. Astfel, pentru o lună, cota contribuției este 2.230*25% = 557,5 lei, dar, așa cum confimă și Casa Națională de Pensii, valoarea obținută se rotunjește la 558 de lei. Așadar, cota lunară pentru plata retroactivă a CAS este de 558 de lei.
- Următorul reper important este jumătatea perioadei pentru care se poate plăti CAS-ul din urmă, respectiv trei ani, adică 36 de luni. Concret, pentru acoperirea a trei ani de necontributivitate vom plăti 558 * 36 = 20.088 de lei.
- În fine, cea mai lungă perioadă pentru care se poate încheia un contract de asigurare socială este, așa cum notam mai sus, de șase ani, adică 72 de luni. În acest caz, suma totală de plată ar fi de 40.176 de lei, așa cum rezultă din calculul 72 de luni * 558 de lei.
Legat de plata efectivă a contribuției de asigurări sociale, cei interesați pot opta, așa cum apare în OUG 163/2020, să plătească integral, într-o singură tranșă, sau în mai multe tranșe lunare, până la data de 31 august 2021.
Aceste condiții pentru cumpărarea vechimii pentru pensie se vor aplica doar până la sfârșitul lunii august 2021, deoarece, de la 1 septembrie 2021, actuala Lege a pensiilor, care este Legea 263/2010, va fi înlocuită de Legea 127/2019, care conține deja această măsură.
Comentarii articol (3)