__________
ACTUALIZARE (31 decembrie 2020): Proiectul a fost clasat, astfel că nu se poate aplica.
__________
„Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși o treime din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel”, scrie în propunerea legislativă de modificare a Codului de procedură civilă, în condițiile în care, în prezent, limita maximă este de jumătate din salariul net.
În același timp, dacă vorbim de alte datorii în afară de obligația de întreținere și alocația pentru copii, reținerile salariale vor putea fi făcute în limita unui sfert din salariul net. În prezent, limita maximă este de o treime din salariul net.
În fine, mai este prevăzută o modificare și în ceea ce privește persoanele care au venituri sub nivelul salariului minim net: „Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depăşeşte o treime din acest cuantum”. Actualmente, se face referire la o limită maximă de jumătate din acel cuantum.
Conform inițiatorilor, schimbările de mai sus sunt necesare pentru a permite persoanelor executate silit, pentru datorii nefiscale, să aibă destui bani pentru a supraviețui de la o lună la alta.
Salariul net este suma care ajunge efectiv la angajat, după scăderea taxelor ce se plătesc la stat. Salariul brut este salariul net plus taxele salariale.
ACCES GRATUIT
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Financiar și Contabilitate, Management Risc și Control Intern
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 134/2010, LEGE nr 53/2003, HOTĂRÂRE nr 1075/2023, LEGE nr 207/2015
Citește mai mult despre executare silita, datorii nefiscale, executare silita datorii nefiscale, retineri salariale, angajatori
Proiect: Reținerile salariale să fie de cel mult o treime din suma netă primită de angajat, dacă sunt mai mulți creditori
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
În cazul în care un angajat are mai multe datorii, la mai mulți creditori, pentru care angajatorul trebuie să facă rețineri salariale, acele rețineri vor putea totaliza maximum o treime din salariul net, conform unui proiect de lege ajuns recent la Senat pentru dezbatere și aprobare. Este vorba de executări silite pentru datorii nefiscale.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Financiar și Contabilitate, Management Risc și Control Intern
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 134/2010, LEGE nr 53/2003, HOTĂRÂRE nr 1075/2023, LEGE nr 207/2015
Citește mai mult despre executare silita, datorii nefiscale, executare silita datorii nefiscale, retineri salariale, angajatori
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)