O nouă facilitate fiscală pentru activitatea telesalariaților se introduce în Codul fiscal, potrivit unei legi apărute luni în Monitorul Oficial. În esență, angajatorii care dau bani telesalariaților, într-o anumită limită lunară, pentru plata utilităților și achiziția de echipamente de birou scapă de plata taxelor salariale aferente, începând din ianuarie 2021. Totodată, cheltuielile cu telemunca devin cheltuieli deductibile la calcularea impozitului pe profit, începând din 24 decembrie 2020.
Este vorba de o măsură inclusă în
Legea 296/2020, care conține
numeroase modificări fiscale.
În cazul impozitului pe veniturile salariale, se stabilește că vorbim de venituri
neimpozabile atunci când avem sume
„acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea (...) și achiziția mobilierului și a echipamentelor de birou”, conform actului amintit (articolul I, punctul 40).
Totuși, angajatorii trebuie să se încadreze într-un
plafon lunar de 400 de lei, corespunzător numărului de zile din luna în care salariatul muncește efectiv în regim de telemuncă. În acest sens, sumele pot fi date de firmă fără a fi necesară prezentarea de documente justificative din partea salariaților.
Pentru a clarifica prevederea, legea nouă include și
exemple relevante de cheltuieli pentru care să se dea bani - cele cu facturile de energie electrică, încălzire, apă și internet, dar și cele pentru achiziția de mobilier și echipamente de birou.
Totodată, se prevede că
aceleași venituri sunt excluse din baza lunară de calcul a contribuției la pensii și a contribuției la sănătate, dacă se acordă tot în limita a 400 de lei pe lună. De fapt, vorbim de aceleași reguli ca în cazul scutirii de impozit pe venit și de aceleași exemple (articolul I, punctul 104 din Legea 296/2020).
De când se aplică aceste reguli? Potrivit articolului VII al legii, scutirea de taxe se aplică
începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2021, care se declară efectiv în februarie 2021.
„Cheltuielile cu telemunca vor fi decontate de societăți către angajați într-un plafon de 400 de lei pe lună, acordat, evident, proporțional cu numărul de zile de telemuncă prestate de către angajat. Aceste cheltuieli pot fi făcute pentru utilități, echipamente de birou și alte lucruri necesare pentru munca de acasă. Important de menționat aici este faptul că legea nu cere niciun fel de documente justificative pe care să le aducă angajatul, astfel încât să demonstreze că cheltuielile au fost făcute efectiv în acest sens. Deci, se acordă această bonificație fără a se aplica impozit pe venit sau contribuții sociale pentru angajații care sunt în telemuncă”, a explicat
Andreea Mitiriță, partener la PwC România, la o conferință recentă de fiscalitate.
În cazul impozitului pe profit, cheltuielile suportate de angajator pentru telemuncă sunt considerate
cheltuieli deductibile atunci când se determină rezultatul fiscal.
„Cheltuielile suportate de angajator aferente activității în regim de telemuncă pentru salariații care desfășoară activitatea în acest regim, potrivit legii, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal”, scrie în actul normativ la articolul I, punctul 8. În acest caz, în lipsa unui termen special de aplicare, regula este valabilă din ziua în care intră în vigoare Legea 296/2020, adică din
24 decembrie 2020.
Chiar dacă nu avem exemple pentru aceste cheltuieli, specialiștii spun că firmele se pot inspira din prevederile care apar la scutirea de taxe pe veniturile salariale.
„Din perspectiva impozitului pe profit, cheltuielile suportate de companii aferente activității în regim de telemuncă pentru salariați vor fi cheltuieli deductibile fiscal. Aici nu sunt date exemple concrete, însă, dacă ne uităm [la ce se introduce la impozitul pe venit și la contribuțiile sociale], putem concluziona că aici ar trebui să intre cheltuieli cu utilități sau mobilier și echipament de birou”, a precizat
Ruxandra Târlescu, partener la PwC, la aceeași conferință.
Citește și: Dacă oferă mașini de serviciu, plătitorii de impozit micro și specific vor fi scutiți de taxe din ianuarie.
Comentarii articol (3)