CJUE: Uneori, firmele datorează TVA atunci când acordă mașini de serviciu salariaților proprii

„[A]rticolul 56 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2006/112 (care se referă la închirierea mijloacelor de transport - n. red.) trebuie interpretat în sensul că nu intră în domeniul său de aplicare punerea de către o persoană impozabilă la dispoziția angajatului său a unui autovehicul care constituie o parte din activele folosite în cadrul unei activități economice dacă această operațiune nu constituie o prestare de servicii cu titlu oneros, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din această directivă. În schimb, articolul 56 alineatul (2) primul paragraf menționat se aplică unei astfel de operațiuni dacă este vorba despre o prestare de servicii cu titlu oneros, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) menționat, iar acest angajat dispune în permanență de dreptul de a utiliza autovehiculul respectiv în scopuri private și de a exclude alte persoane de la utilizarea acestuia, în schimbul unei chirii și pentru o durată convenită mai mare de 30 de zile”, a reținut CJUE, în Cauza C-288/19.

Dincolo de tehnicitatea dispozitivului Deciziei, esența analizei se referă la situațiile în care o firmă este obligată să plătească TVA pentru că îi oferă unui salariat o mașină de serviciu. Pentru a stabili situațiile în care acest lucru e obligatoriu, CJUE a comparat două situații:

• când firma îi oferă, gratuit, unui salariat o mașină de serviciu (aici nu discutăm de „o prestare de servicii cu titlu oneros”);
• când firma îi solicită o contraprestație salariatului pentru că i-a dat mașina de serviciu („prestare de servicii cu titlu oneros”), iar mașina este dată pentru o perioadă mai lungă de 30 de zile; de asemenea, mașina trebuie să se afle în permanență la angajat, chiar dacă firma îi cere să o folosească și în scop profesional (paragraful 54 al Deciziei).

În ce cazuri, însă, discutăm de o activitate efectuată „cu titlu oneros”, astfel încât prestatorul unui serviciu să datoreze TVA? CJUE a reamintit că acest lucru are loc doar dacă, pentru beneficiul salariatului (în cazul acesta, faptul că a primit o mașină de serviciu), acesta oferă o contraprestație, la rândul său (paragraful 29 al Deciziei). Bineînțeles că cel mai la îndemână exemplu e plata unei chirii lunare pentru acea mașină.

În același timp, însă, salariatul ar putea beneficia de mașină de serviciu, fără să plătească direct o contraprestație, ci reținându-i-se o parte din salariu, lunar. Sau oferindu-i-se posibilitatea de a alege dintre mai multe avantaje (inclusiv o mașină de serviciu), dar acest lucru presupunând renunțarea la altele. Și în asemenea situații discutăm tot de contraprestații ce determină obligația de plată a TVA.

Atenție! E important de precizat că lipsa unei obligații de plată a TVA se aplică doar dacă firma nu și-a dedus TVA în amonte pentru mașina acordată, ulterior, salariatului. Dacă a făcut-o, în schimb, atunci acest lucru dă naștere la obligația de plată a TVA.

Într-adevăr, acest lucru nu transformă operațiunea într-o închiriere de mașini, însă se aplică articolul 26 din Directiva TVA (nr. 112/2006), care prevede că e considerată o activitate prestată cu titlu oneros „utilizarea în folosul propriu a bunurilor care constituie o parte din activele folosite în cadrul unei activități economice de către persoanele impozabile sau de către personalul acestora sau, mai general, utilizarea acestora în alte scopuri decât pentru desfășurarea activității sale, atunci când TVA‑ul aferent bunurilor respective a fost dedus total sau parțial”.