Ce trebuie să știi despre programul de lucru inegal și individualizat

Conform dispozițiilor Codului muncii, pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână, iar repartizarea timpului de muncă este, de regulă, uniformă timp de cinci zile, urmate de două zile consecutive de repaus.

În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână. Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

Prin contractele individuale sau colective de muncă se pot negocia și stabili și un program de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate. Un astfel de program poate fi stabilit și în absența unui contract colectiv de muncă, urmând a fi specificat în cadrul regulamentului intern, cu respectarea procedurii privind întocmirea sau modificarea acestuia.

Atât în cazul negocierii programului de lucru inegal cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă, cât și cazul în care este stabilit prin regulamentul intern, programul de lucru inegal poate funcționa numai în cazul în care este prevăzut în mod expres în cadrul contractului individual de muncă, fiind posibile trei variante:

1. este negociat și asumat de către salariat și angajator din momentul încheierii contractului de muncă;
2. este negociat în cadrul contractului colectiv de muncă, iar ulterior acest aspect va fi negociat și cu salariații cărora urmează să le fie aplicabil, fiind încheiat un act adițional la contractul individual de muncă;
3. este introdus în regulamentul intern, cu respectarea informării și aducerii la cunoștința tuturor salariaților, urmând a fi parcursă și etapa de negociere în vedere modificării contractului individual de muncă.

Atunci când discutăm despre elementele esențiale ale contractului individual de muncă, timpul de muncă și de odihnă fiind unul dintre acestea, trebuie să respectăm procedura legală care implică acordul părților.

Atunci când ne referim la programul de muncă și la modul de repartizare al acestuia, avem în vedere, în primul rând, faptul că acesta este reglementat de Titlul III din Codul muncii – „timpul de muncă și de odihnă” care, coroborat cu dispozițiile art. 41 ale aceluiași act normativ, permite modificarea numai prin acordul părților, indiferent de varianta aleasă, negocierea în cadrul contractului colectiv de muncă sau stabilirea prin regulamentul intern.

De asemenea, programul de muncă și modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunoștință salariaților și sunt afișate la sediul angajatorului.   

Programul de muncă individualizat poate fi stabilit de angajator, de asemenea, numai cu acordul salariatului sau la solicitarea acestuia. În aceste condiții, inițiativa poate aparține oricăreia dintre părți, însă este necesar atât acordul acestora, fiind obligatorie și specificarea acestuia în cadrul contractului individual de muncă.

Programul de muncă individualizat presupune un mod flexibil de organizare a timpului de muncă, durata zilnică a acestuia fiind împărțită în două perioade:

• o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă și
• o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.

Programul individualizat de muncă poate funcționa numai cu respectarea dispozițiilor privind numărul maxim de ore prevăzut de Codul muncii, raportate atât pe zi, cât și pe săptămână și cu acordarea repausului săptămânal minim.

În cazul telesalariaților, programul individualizat de muncă poate fi stabilit în cadrul contractului de telemuncă sau prin act adițional, iar perioadele, cea fixă și cea variabilă, vor fi evidențiate corespunzător.

Pentru contractele de muncă la domiciliu sunt aplicabile aceleași principii, fiind obligatorie și mențiunea cu privire la programul  în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său și modalitatea concretă de realizare a controlului. 

Angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru.

Pentru salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu, angajatorul ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condițiile stabilite cu salariații prin acord scris, în funcție de activitatea specifică desfășurată de către aceștia.

Sunt, totodată, aplicabile și restul dispozițiilor legale privind munca de noapte, munca suplimentară, repausul zilnic și acordarea repausului săptămânal în alte zile, ca excepție de la regula generală conform căreia acesta se acordă sâmbăta și duminica.

În aceste condiții, putem concluziona că salariații și angajatorii pot stabili, de comun acord, atât programul de muncă, cât și modul de repartizare al acestuia, cu respectarea dispozițiilor legale. De asemenea, semnarea unui contract de muncă sau a unui act adițional la contractul inițial echivalează atât cu respectarea obligației de informare prealabilă, cât și cu acordul părților.