Insolvența și dreptul societar

Articol scris de Andra Șurariu, Senior Associate la Biriș Goran & Anca Stănescu, Economist la Biriș Goran

Dificultăţile practice care se ivesc într-o astfel de situaţie decurg din faptul că deşi procedura insolvenţei se declanșează abrupt, în baza unei hotărâri judecătoreşti, totuşi, fluxul raporturilor comerciale în care este angajat debitorul insolvent nu se opreşte, ci continuă, fiind însă în mod direct influenţat de dispoziţiile speciale ale legii insolvenţei. Mai concret, deschiderea procedurii insolvenței are o serie de efecte care se răsfrâng în mod direct asupra tuturor raporturilor juridice în care debitorul insolvent este parte – raporturi de muncă, raporturi comerciale cu terţe entităţi sau raporturi societare. În oricare dintre cazuri însă, odată cu deschiderea procedurii de insolvență, ansamblul de raporturi juridice în care este implicat debitorul se va desfășura cu respectarea și în limitele prevăzute de prevederile legii insolvenței. 

Întrucât societăţile comerciale se angajează frecvent în acorduri de cooperare, din care se nasc terţe entităţi -  la rândul lor, societăţi comerciale -  intrarea unuia dintre asociaţi în procedura insolvenţei generează efecte atât între asociaţi cât şi cu privire la societatea terţă rezultată în urma acordului de cooperare. Într-o astfel de circumstanță se pune problema ce se va întâmpla cu asociatul insolvent, sau mai precis, cu participaţiile sale în cadrul terţei societăţi comerciale. Legea insolvenţei reglementează în mod expres această situaţie şi stabileşte că, în măsura în care intrarea asociatului în procedura insolvenţei nu atrage dizolvarea terţei societăţi comerciale constituite, atunci administratorul/lichidatorul judiciar poate fie să ceară lichidarea drepturilor debitorului insolvent în acea societate, potrivit ultimei situații financiare aprobate, fie să propună ca debitorul să fie păstrat ca asociat, dacă ceilalți asociați sunt de acord. 

În absența altor condiții stipulate în Legea insolvenței, opţiunea pentru lichidarea părţilor sociale ale asociatului insolvent sau continuarea activităţii sale de asociat în terţa societate aparţine administratorului judiciar sau lichidatorului. Desigur, opţiunea acestuia trebuie să ţină cont de principiul maximizării averii debitorului insolvent, adică indiferent ce alege, administratorul sau lichidatorul judiciar trebuie să se asigure că bunurile debitorului insolvent sunt valorificate la maxim şi că opţiunea sa va aduce cele mai mari beneficii averii debitorului. 

Legea însă nu prevede și maniera în care cele două măsuri pot fi puse în aplicare. Însă, în considerarea aceluiași principiu enunțat mai sus, practicianul în insolvență va putea organiza lichidarea participaţiilor deţinute de debitorul insolvent în conformitate cu prevederile legii insolvenței. Totuşi, prin raportare la calitatea debitorului de asociat într-o terţă societate comercială, vânzarea acestor participaţii urmează să ţină cont şi de dispoziţiile legii societăţilor comerciale, precum şi de prevederile specifice inserate în actul constitutiv şi/sau statutul societăţii comerciale terţe (cum ar fi, spre exemplu, respectarea dreptului de preemţiune prevăzut în favoarea celorlaţi asociaţi ai terţei societăţi comerciale). Şi iată cum, din nou, procedura insolvenţei conlucrează cu celelalte ramuri de drept. În situaţia de faţă, cu dreptul societar. 

În circumstanța în care păstrarea debitorului ca asociat în societate este considerată a fi măsura mai benefică averii debitorului, practicianul în insolvența va face această propunere celorlalți asociați. Sub condiția exprimării acordului acestora, debitorul își va păstra calitatea de asociat în terţa societate și va putea desfășura în cadrul acelei societăți activitățile specifice, în conformitate cu prevederile legii insolvenței și în funcție de etapa procedurii în care se află.

În practică, s-a pus problema dacă ceilalţi asociați pot forţa în vreun fel lichidarea drepturilor debitorului insolvent în terţa societate, în contextul pasivității practicianului în insolvență. Instanţele de judecată au fost rezervate în a aviza favorabil o astfel de ipoteză, în mod întemeiat în opinia noastră. De ce? Pentru că necesitatea unui acord prealabil din partea asociaților pentru ca administratorul judiciar să poată propune instanței păstrarea debitorului ca asociat, nu poate fi interpretată în sensul că asociații pot solicita şi obţine ei înşişi lichidarea drepturilor debitorului în terţa societate.

Nici lichidarea drepturilor unui asociat într-o terţă societate înainte ca acesta din urmă să intre în procedura insolvenței nu rămâne întotdeauna neobservată în cadrul procedurii insolvenţei. Ne referim la situaţia în care o astfel de valorificare are loc cu bună știință înainte de depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență în încercarea asociaților de a evita imixtiunea ulterioară a regulilor insolvenței în acest proces, sau pur și simplu în desfășurarea normală a deciziilor de business care intervin în orice activitate, fără o prefigurare a posibilității apariției stării de insolvență a asociatului ale căror drepturi sunt lichidate. Indiferent de context, legea insolvenței permite administratorului/lichidatorului judiciar, și în anumite condiții chiar și creditorilor, să formuleze o cerere pentru anularea oricărui contract sau operațiune efectuată în cei 2 ani anterior deschiderii procedurii unui debitor (perioada suspectă), dacă aceste operațiuni se dovedesc a fi frauduloase și în dauna creditorilor. Într-un astfel de proces pot fi anulate inclusiv actele sau operațiunile încheiate cu asociații sau acționarii, iar prestațiile ce au făcut obiectul actelor sau operațiunilor pot să fie recuperate în patrimoniul debitorului. 

În concluzie, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva unei societăţi comerciale afectează toate raporturile juridice şi economice în care aceasta este parte, inclusiv raporturile sale societare, care se vor desfăşura cu respectarea regulilor speciale ale legii insolvenţei. Prin urmare, asociaţii săi sau terţele entităţi create prin raporturi de cooperare vor trebui la rândul lor să se supună specificului legii insolvenţei, chiar dacă ele însele nu se află în mod direct sub incidenţa acestei legi.

Nota redacției: celelalte materiale din serie se regăsesc aici.