Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) a fost reorganizată, după cum se anunța încă din aprilie 2021, prin introducerea mai multor "meserii ale viitorului" și trecerea ocupațiilor care nu se mai practică într-o grupă specială, numită grupă reziduală. Prin acest demers se dorește adaptarea forței de muncă la noile cerințe ale pieței. În acest sens, aseară și-n această dimineață au apărut două acte normative, unul dintre ele operând mai multe schimbări legate de ocupații, în timp ce al doilea simplifică procedura de actualizare periodică a ocupațiilor.
Legislația privind COR fost modificată prin două ordine comune ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Institutului Național de Statistică (INS) apărute în ultimele 24 de ore în Monitorul Oficial. Primul dintre cele două acte normative, Ordinul MMSS și INS nr. 38/82/2022,
operează o serie de modificări punctuale în COR (introduce și elimină o serie de meserii), în timp ce al doilea,
Ordinul MMSS și INS nr. 37/83/2022, vizează modificarea procedurii de actualizare a COR.
Astfel, au fost introduse în COR
69 de noi ocupații, dintre care peste jumătate la cererea utilizatorilor, iar restul, ca urmare a preluării unor ocupații din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor, care se regăsesc în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior.
Printre ele regăsim analist de afaceri, arhitect de interior, artist multimedia,
barista, degustător de cafea,
expert în prăjirea cafelei, expert în securitate cibernetică, muzician jazz,
stilist extensii gene etc.
Trei ocupații au fost mutate dintr-o grupă de bază în altă grupă de bază corespunzătoare și alte două au fost redenumite conform cerințelor actuale ale pieței muncii. Multe dintre ocupațiile nou introduse sunt din domeniile IT și digitalizare.
În același timp, din COR
sunt eliminate 62 de ocupații care nu se mai practică. Acestea sunt introduse într-o
grupă reziduală, existând posibilitatea de a fi activate la cererea angajatorilor.
Dintre ele putem aminti
șef vagon poștal, preparator pastă de azbociment, decapsulator, topitor in și cânepă,
pregătitor gogoși de mătase (fierbător), pâslitor, colector și sortator păr etc.
În plus, a fost stabilită și simplificarea procedurii de actualizare periodică a ocupațiilor. Concret, a fost
flexibilizată procedura și introduse noi termene, astfel încât
cererile de actualizare a COR să fie soluționate în maximum 20 de zile lucrătoare.
"Toate aceste modificări sunt utile și necesare pentru că, odată introdusă în COR o nouă ocupație, se vor putea organiza programe de formare și se vor putea standardiza calificările, astfel încât să existe forță de muncă calificată în ocupația cerută pe piața muncii", declara, în 2021, atunci când a apărut propunerea de modificare a procedurii, Raluca Turcan, ministrul muncii de la acea vreme.
COR se actualizează de-acum trimestrial sau ori de câte ori se impune, iar procedura de actualizare a fost simplificată pentru a veni în întâmpinarea utilizatorilor, indiferent dacă vorbim despre agenți economici, administrația publică centrală și locală, unități bugetare, organizații patronale, sindicale, profesionale și politice, fundații, asociații, persoane fizice și juridice, care solicită introducerea, eliminarea, redenumirea sau mutarea unei ocupații într-o altă grupă.
Potrivit Ordinului comun al MMSS și al INS nr. 1.832/856/2011, COR
„se aplică în toate domeniile de activitate economică și socială și este obligatorie pentru toate organele administrației publice centrale și locale, unități bugetare, operatori economici, indiferent de forma de proprietate, organizații patronale, sindicale, profesionale și politice, fundații, asociații și alte persoane fizice și juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, la completarea documentelor oficiale ori de câte ori se cere precizarea ocupației”.
Cea mai recentă modificare la Clasificarea ocupațiilor
a fost făcută în octombrie 2020, când au fost introduse în listă zece noi ocupații și au fost făcute unele mici modificări la anumite ocupații deja existente.