ACCES GRATUIT
Dacă o persoană nu poate semna un act, acesta va fi semnat de doi martori
Atunci când, din diverse motive, inclusiv din cauza unei boli, o persoană nu poate semna un document în fața notarului, consimțământul celui care ar trebui să semneze actul se va lua în prezența a doi martori și a unei mențiuni înscrise în document, nu și prin punerea degetului pe hârtie (aplicarea amprentei). Documentul “semnat” prin mențiune este valabil chiar și în absența amprentei de pe el, cu toate că, în spațiul public, se vehiculează ideea că un act nu-i valid decât dacă cel ce apare în acesta își pune și amprenta unui deget pe el. În acest context, prezentăm azi care sunt condițiile în care o persoană ce nu poate semna un document își poate da consimțământul privind detaliile lui.
Articolul continuă mai jos
După cum scrie în
Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
“[î]n cazul acelora care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimțământul numai în prezența a 2 martori-asistenți, această formalitate suplinind absența semnăturii părții”.
Potrivit legii, martorii-asistenți vor fi identificați de notar și vor semna actul. Totodată, în încheierea de autentificare se va face
mențiunea că aceștia au fost prezenți la citirea actului de către părți sau, după caz, de către notarul public și la luarea consimțământului.
Tot Legea 36/1995 stabilește și
cine poate fi martor-asistent. Mai exact, poate fi martor-asistent orice persoană care:
- a împlinit 18 ani;
- nu apare în actul ce trebuie semnat ca parte sau ca beneficiar;
- este aptă atât fizic, cât și psihic;
- poate citi și poate scrie/semna.
Așadar, un document
este valabil chiar dacă are doar mențiunea privind incapacitatea beneficiarului actului de a-l semna, nu și amprenta unui deget al acestuia sau un “X” în locul semnăturii.
Nelămurirea legată de valabilitatea actelor pe care nu apare amprenta persoanei/persoanelor din documentul autentificat la notar persistă deoarece, în trecut, a existat un act normativ ce stabilea această modalitate de a „semna” un document - Legea 358/1944. Mai mult, legea, abrogată în 1960, stabilea și care deget trebuie folosit pentru a „semna” un document.
Concret, acesta prevedea că
“[p]ărţile sau reprezentanţii lor, care sînt neştiutori de carte sau în imposibilitate de a semna, vor imprima, în prezenţa magistratului, pe toate exemplarele înscrisului, în dreptul menţiunii despre numele şi domiciliul lor, degetul arătător dela mâna stângă”.
“În acest scop, se va îmbiba cu tuş ultima falangă a degetului, care se va răsuci pe înscris dela stânga spre dreapta, pentru a se imprima cât mai bine toată suprafaţa inferioară a acestei falange”, mai scria în vechea lege. Notă: grafia aparține perioadei.
După cum spuneam, Legea 358/1944 a fost abrogată în 1960, iar în noua legislație (de atunci) privind organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat, așa cum era la acel moment, nu a fost preluată și procedura anterioară de „semnare” cu degetul.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)