Mai exact, așa cum este apare în lege, “prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii”.
În plus, și absolvenții școlilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de cel puţin 16 ani, pot să ceară indemnizaţia de şomaj, însă doar dacă nu reuşesc să se încadreze în muncă potrivit pregătirii lor profesionale. Aceștia pot primi ajutorul de șomaj încă de la data absolvirii.
Concret, pentru a obține ajutorul de la stat, ceea ce trebuie să facă absolvenții fără un loc de muncă este să se înregistreze la agenția pentru ocuparea forței de muncă din localitatea sau zona în care domiciliază. Ei trebuie să facă asta, potrivit legii, în cel mult 60 de zile calendaristice de la absolvire și nici măcar o zi mai târziu, altfel pierd dreptul la această indemnizație.
În acest sens, prin comunicatul recent, ANOFM “informează absolvenţii de învățământ din promoţia 2021 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de agențiile pentru ocuparea forței de muncă în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă”.
Chiar dacă fac înregistrarea în perioada de 60 de zile de la terminarea studiilor, absolvenții vor putea primi indemnizația de șomaj doar după ce expiră această perioadă. Ajutorul de la stat se va primi timp de șase luni, calculate de la momentul în care se termină perioada de 60 zile, iar valoarea indemnizației lunare primite reprezintă o sumă fixă, respectiv 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR).
Având în vedere că și în 2021 valoarea ISR e de 500 de lei, valoarea indemnizației lunare primite de absolvenți în acest an va fi de 250 de lei.
Ce documente trebuie depuse
Pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, aceștia trebuie să depună, la agenția de muncă de care aparțin, următoarele documente:
- actul de identitate;
- diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
- un curriculum vitae;
- o declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate (modelul poate fi descărcat de aici);
- un acord de utilizare a datelor cu caracter personal (modelul poate fi descărcat de aici).
Detalii suplimentare despre indemnizația de șomaj și despre celelalte categorii de șomeri puteți citi în acest articol.
Comentarii articol (4)