Bonificațiile ce se pot da anual prin legea bugetului de stat, pentru plata taxelor aferente veniturilor independente obținute de PFA-uri, lipsesc și în 2022, pentru al doilea an la rând. Ce-i drept, atunci când s-a stabilit acordarea acestor bonificații s-a prevăzut că ele sunt opționale, nu obligatorii.
Concret, în
2020 s-a decis că
se pot acorda anual bonificații pentru PFA-uri. Însă acestea sunt opționale, pentru că autoritățile nu sunt obligate să le dea dacă nu există resurse destule în bugetul de stat.
Bonificațiile, ce pot ajunge
până la 10%, se pot aplica atât la impozitul pe venit, cât și la contribuțiile pentru pensii și sănătate (ce sunt datorate de PFA-uri în baza veniturilor raportate prin declarația unică). Cuantumul concret al bonificațiilor, termenele de plată și condițiile de acordare sunt chestiuni care
pot fi stabilite anual prin legea bugetului de stat. Ulterior, regulile de aplicare (dacă există bonificații de dat) sunt stabilite, tot anual, prin ordin al Ministerului Finanțelor.
Astfel, dacă ne uităm peste
Legea bugetului de stat pe 2022, ce a fost oficializată recent,
nu găsim nimic scris despre eventuale bonificații pentru PFA-uri. Asta înseamnă că, cel puțin la acest moment, bonificațiile ies din planurile autorităților pentru anul 2022.
Ultimul an în care au existat bonificații pentru plata taxelor pe veniturile independente a fost 2020, atunci când ele au fost stabilite prin ordonanță de urgență (
n-au fost bonificații nici în 2021). De fapt, același act normativ a introdus în Codul fiscal și regula conform căreia anual se pot da bonificații prin legea bugetului de stat.
Noul model al declarației unice pentru persoanele fizice (formularul 212) a fost actualizat recent și poate fi depus deja, termenul-limită fiind
25 mai 2022. Documentul se folosește pentru declararea veniturilor realizate în 2021 și a taxelor aferente (impozit pe venit și, dacă este cazul, contribuții la pensii și sănătate), precum și pentru estimarea veniturilor ce urmează a fi realizate în 2022 și a taxelor aferente.
În
localitățile fără unitate fiscală, PFA-urile pot cere ajutor, pentru completarea și transmiterea declarației unice, la primării în perioada 15 ianuarie - 25 mai 2022.
Citește și: Declarația unică: Deși termenul-limită e 25 mai, formularul tipărit poate fi depus, de PFA și profesioniști, numai până la 28 februarie.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)