Proiectul de OG de la MS aduce o serie de modificări regulilor privind organizarea și desfășurarea examenelor de rezidențiat.
Prin urmare, spre deosebire de ceea ce stabilește acum OG 18/2009, respectiv că rezidenții care nu au promovat examenul final pot fi încadrați în muncă în orice unitate medicală timp de trei ani, medicii rezidenți care nu se prezintă la examenul final de specialist vor putea fi încadrați în muncă, însă doar pe o perioadă de maximum un an de la finalizarea stagiului de pregătire. De asemenea, vor putea profesa doar în unitățile sanitare cu un număr mic de medici.
Lista unităților sanitare în care medicii rezidenți care nu se prezintă la examenul de specialist vor putea profesa va fi publicată pe site-ul direcțiilor de sănătate publică.
Mai mult, conform modificărilor aduse, medicii rezidenți pe loc vor putea solicita schimbarea specialității alese în urma concursului, în termen de maxim trei ani de la data începerii pregătirii. Aceștia trebuie să primească un aviz de primire al unui coordonator acreditat din centrul universitar de pregătire, iar punctajul obținut la concursul de rezidențiat să fie cel puțin egal cu punctajul la specialitatea solicitată.
Medicii stomatologi rezidenți și farmaciștii rezidenți vor putea solicita schimbarea specialității în termen de maximum 18 luni.
Totodată, începând cu ultimul trimestru al anului 2022, prezentarea la concursul de rezidențiat se va putea face numai cu cel mult zece ani înainte de vârsta de pensionare, ceea ce înseamnă că persoanele care au mai puțin de zece ani până la pensionare nu vor mai putea da examenul de rezidențiat.
Atenție! Ca să se aplice, proiectul trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial!
ACCES GRATUIT
Iulia Moraru, Redactor,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ nr 18/2009
Citește mai mult despre medici, medici rezidenti, rezidenti, rezidentiat, munca, medic, medic rezident
Proiect MS în dezbatere
Rezidenții care nu susțin examenul final vor putea fi angajați în spitalele cu un număr mic de medici
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Medicii rezidenți care nu se prezintă la examenul de specialist vor putea fi și ei angajați, însă doar în spitalele care au deficit de personal și doar pe perioadă determinată, de cel mult un an de la finalizarea rezidențiatului, potrivit unui proiect pus marți în dezbatere publică de Ministerul Sănătății (MS).
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ nr 18/2009
Citește mai mult despre medici, medici rezidenti, rezidenti, rezidentiat, munca, medic, medic rezident
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (1)