ACCES PREMIUM
De ce premium?
e-Factura: Implementarea facturării electronice obligatorii în relația B2B depinde de aprobarea CE
Pentru a implementa obligatoriu sistemul de stat pentru facturarea electronică (e-Factura) în relația business to business (B2B), este nevoie de o derogare de la Comisia Europeană (CE), avertizează specialiștii. În același timp, autoritățile de la noi spun că deja au început demersurile pentru a obține aprobarea CE.
Articolul continuă mai jos
„Mai avem și compatibilitatea unei astfel de măsuri cu titlu obligatoriu cu Directiva europeană de TVA. Pentru că, așa cum sunt construite directiva și Codul fiscal, facturarea pe hârtie și facturarea electronică sunt puse pe picior de egalitate. Factura electronică, pentru a funcționa, trebuie să aibă parte de acceptare din partea beneficiarului. Și, atunci, în momentul în care venim cu o legislație care spune că e-Factura este obligatoriu pentru legume și fructe, de exemplu, începând cu data x, indiferent dacă beneficiarul s-a înscris sau nu în registrul privind facturarea electronică, putem să vedem o depărtare de la regulile consacrate de directivă și un potențial infringement.Pe de altă parte, oficialii Ministerului Finanțelor au anunțat că au inițiat, în relația cu CE, procesul de derogare de la facturarea pe hârtie și rămâne de văzut cât de repede va fi obținută această derogare și cum se va reconcilia ea cu termenele avute deja în vedere pentru e-Factura, cel puțin pentru produsele cu nivel ridicat de risc”, a declarat recent, la
conferința de fiscalitate avocatnet.ro,
Georgiana Iancu, Partener, Coordonatorul, Departamentului de Impozite Indirecte, EY România.
Conform legislației actuale (OUG 120/2021 și OUG 130/2021),
sistemul e-Factura este opțional în relația business to government (B2G) și urmează să devină opțional, din 1 aprilie 2022, și pentru relația B2B, însă
numai pentru vânzările de produse cu risc fiscal ridicat. Ulterior, pentru acele produse riscante comercializate în relația B2B, e-Factura va deveni obligatoriu de la
1 iulie 2022, iar pentru relația B2G se estimează că se va trece la obligativitate de la aceeași dată.
Într-adevăr, la o conferință organizată recent de EY, reprezentanții Ministerului Finanțelor au precizat că
cererea de derogare deja a fost trimisă la CE și că se așteaptă la un răspuns în a doua jumătate a anului curent. Totuși, rămâne de văzut dacă autoritățile vor implementa obligativitatea pentru produsele riscante fără a avea derogarea sau dacă vor aștepta decizia CE. Dincolo de obligativitatea pentru produsele riscante, autoritățile vor să treacă la obligativitatea pentru toate companiile, indiferent ce vând, începând din
2023.
„Legat de e-Factura, aș vrea să spun că deja a fost întocmită cererea de derogare pentru relația B2B și a fost transmisă la CE. Noi ne așteptăm la un răspuns în a doua parte a anului 2022 și probabil că un termen propus pentru implementarea în relația B2B (pentru toate firmele - n. red.) ar putea fi 1 ianuarie 2023. Nu știu dacă pe scară largă, probabil că o să fie anumite categorii de contribuabili care vor fi obligate să treacă la e-Factura. În relația B2G e posibil să fie o abordare mai abruptă și termenul să fie jumătatea anului”, a declarat
Iulian Ardeleanu, Director General în cadrul Ministerului Finanțelor.
Reprezentantul ministerului a precizat că operaționalizarea părții B2B pentru produsele cu risc fiscal ridicat este
gândită pentru a obișnui firmele cu sistemul e-Factura și a le pregăti pentru trecerea la folosirea generalizată a facturării electronice de stat, începând din 2023.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.