Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Rafila: Vorbim de relaxări după ce numărul pacienților la ATI scade constant. Prima măsură: renunțarea la mască în aer liberNumărul cazurilor de COVID este în scădere în ultimele şapte zile, dar ridicarea restricţiilor trebuie să fie corelată cu numărul pacienților internați la terapie intensivă, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. El a adăugat că prima măsură de relaxare ar urma să fie renunțarea la portul obligatoriu al măștii în aer liber.
„Ne pregătim de ridicarea restricțiilor, dar cu precauție. Nu putem să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment, decât când acest indicator al gradului de ocupare a secţiilor ATI începe să scadă în mod susţinut”, a spus ministrul într-o conferință de presă.
El a estimat că numărul pacienților la ATI ar urma să intre pe un trend descendent în următoarele 7-10 zile.
„Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent. Acest trend descendent al numărului de cazuri semnalate trebuie să se cupleze cu alţi doi indicatori ca să putem să discutăm într-adevăr de ridicarea restricţiilor şi chiar despre o eventuală renunţare la starea de alertă la un anumit moment.În primul rând, este vorba despre scăderea numărului de persoane care sunt internate, dar mai ales despre scăderea numărului de pacienţi internaţi în secţiile de terapie intensivă”, a adăugat Rafila.
Cele 12 rute turistice și obiectivele istorice în care vor fi investiți bani primiți prin PNRRGuvernul României a aprobat luni Hotărârea privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului Interministerial pentru programul România Atractivă în vederea stabilirii obiectivelor incluse în cele 12 rute turistice/culturale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Actul normativ stabilește componența Comitetului Interministerial, constituit la nivel de experți, cu rol consultativ, fără personalitate juridică, din care fac parte reprezentanți cu drept de vot din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Culturii și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Investiția nr. 1 din cadrul Componentei 11 Turism și Cultură asigură fondurile necesare pentru restaurarea a 225 de obiective și promovarea a 300 de situri turistice care vor fi incluse în 12 rute culturale. Vorbim despre investiții în turism și în patrimoniul cultural național de peste 100 milioane euro, atât pentru restaurarea obiectivelor, cât și pentru a le face cunoscute și accesibile turiștilor, ceea ce sperăm să aducă un plus de valoare turismului românesc”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul investițiilor și proiectelor europene.
Cazurile de Covid în școli au scăzut în ultima săptămână, anunță ministrul EducațieiÎn ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în școli, arată o analiză a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Potrivit acestuia, se confirmă trendul descendent și în ceea ce privește numărul de unități de învățământ care își desfășoară activitatea în online.
În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online, confirmându-se trendul descendent.
Conform raportărilor centralizate, la finalul săptămânii trecute 54 de unități de învățământ, cu personalitate juridică sau structuri, și 2.025 de clase/grupe funcționau în sistem online.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)