„Pentru clădirile/ansamblurile de clădiri noi nerezidențiale având funcțiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit b)-h), certiflcatul de urbanism emis de autoritățile
administrației publice competente, în vederea obținerii, în condițiile legii, a autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de construcții, va cuprinde o
documentație tehnică pentru instalarea obligatorie a unui sistem alternativ de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care să producă minim 30% din consumul propriu total” este unica prevedere din recenta propunerea legislativă pentru completarea art. 10 din Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor.
E vorba, mai exact, de clădirile de birouri, de învățământ, de sănătate, de hoteluri și restaurante, de clădirile destinate activităților sportive, de cele de comerț și de cele având alte funcțiuni decât cele anterioare, mai puțin cele rezidențiale.
Dacă prevederea va fi adoptată (votul decisiv aici îl au deputații) și va intra în vigoare în forma aceasta, înseamnă că de la intrarea legii în vigoare înainte nu se vor mai putea emite certificate de urbanism pentru astfel de construcții decât dacă beneficiarul va prezenta documentația tehnică pentru instalarea sistemului alternativ de producere a energiei electrice.
La acest moment, legea prevede doar că pentru clădirile noi (inclusiv rezidențiale!) prin certificatul de urbanism, pe lângă obligativitatea respectării cerințelor minime de performanță energetică, se cere întocmirea unui studiu privind fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător a utilizării sistemelor alternative de înaltă eficiență, dacă acestea există. Aceste sisteme alternative pot fi: a) descentralizate de alimentare cu energie, bazate pe surse regenerabile de energie; b) de cogenerare/trigenerare; c) centralizate de încălzire sau de răcire ori de bloc; d) pompe de căldură; e) schimbătoare de căldură sol-aer; f) recuperatoare de căldură.
Țintele propuse pentru următorii ani în cadrul angajamentelor de mediu luate de țările membre UE sunt destul de ambițioase (2030 - reducerea emisiilor de CO2 cu 45% și creșterea ponderii energiei din surse regenerabile la 32% din consumul total), iar România trebuie să înceapă să facă pași serioși în acest sens. „Instalarea acestor sisteme alternative de producere a energiei în cazul clădirilor nerezidențiale noi va deveni obligatorie, acolo unde condițiile tehnice și de mediu permit acest lucru.
Mai mult, în sprijinul adoptării acestei inițiative legislative vin cu argumentația că astfel, România poate deveni exportator de energie electrică, în acest context geopolitic dificil. De exemplu, dacă în România se vor construi 1000 de clădiri nerezidențiale, iar fiecare clădire va avea instalate surse regenerabile de energie care ar produce 20-30 KV, acest fapt ar conduce la introducerea in sistemul energetic national a aproximativ 2-3 Tera KV, ceea ce ar reprezenta o gură de oxigen pentru acest sistem”, scriu inițiatorii propunerii.
Atenție! Propunerea legislativă se afla la începutul parcursului în Parlament, aceasta trebuind să treacă prin ambele Camere și să obțină votul decisiv al deputaților, precum și semnătura președintelui statului pentru a putea deveni lege.
Comentarii articol (0)