„Obiectivul principal al Programului INNOVATION constă în sprijinirea realizării invențiilor și inovațiilor, susținerea activităților de export ale IMM-urilor din domeniile comerț și servicii (constând în stimularea exporturilor românești, susținerea tranzacțiilor internaționale și a investițiilor românești în străinătate), stimularea comerțului on-line și a digitalizării, retehnologizarea companiilor locale, brevete de inovare privind produse, strategii, mediu, digitalizare, cu cifra de afaceri mai mică de 1 milion euro, care activează în industria exportatoare nepoluantă, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 (...)”, este descris programul în ordin.
În esență, se vor putea înscrie societăți, PFA-uri, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale. Înregistrarea se va face pe site-ul www.imminvest.ro. Perioada de înscriere va fi anunțată curând de autorități.
Principalele domenii de activitate vizate de program sunt:
- comerț cu ridicata și cu amănuntul;
- comerț cu autovehicule;
- întreținerea și repararea autovehiculelor;
- intermedieri în comerț;
- comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor;
- comerț cu ridicata al florilor și al plantelor;
- comerț cu ridicata al băuturilor;
- comerț cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei;
- comerț cu ridicata al mobilei de birou;
- comerț cu amănuntul al fructelor și legumelor proaspete;
- comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase;
- comerț cu amănuntul al mobilei;
- comerț cu amănuntul al cărților;
- cercetare-dezvoltare în biotehnologie.
- garanții pentru împrumuturi, constând în acordarea de garanții în numele și în contul statului, în procent de maximum 90%, pentru creditele acordate de către instituțiile de credit în favoarea beneficiarilor eligibili pentru realizarea investițiilor și/sau pentru susținerea activității curente, în concordanță cu obiectivele schemei, în domeniile/sectoarele eligibile la finanțare;
- pentru cine a contractat credite de investitii/credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, garantate în cadrul programului - un grant de maximum 2,3 milioane de euro per întreprindere.
Innovation este unul dintre cele patru programe introduse recent de Guvern pentru IMM-uri, alături de Rural Invest, IMM Prod și Garant Construct.