ACCES GRATUIT
Investițiile militare și industria aeronautică românească: De unde pleacă relansarea și cum ar putea arăta viitorul
Cei doi vicepreşedinţi ai companiei Lockheed Martin, Ray Piselli şi Dennis Goege, au semnat miercuri, 18 mai, scrisoarea de intenţie cu ministerul Economiei, prin care firma americană îşi exprimă disponibilitatea de a încheia parteneriate cu statul român pentru investiţii în industria aeronautică din România.
Articolul continuă mai jos
Nu e un deziderat singular în ce privește producerea de armament sub toate formele, în contextul războiului din Ucraina și a creșterii prezenței NATO pe flancul de Est:
în urmă cu o lună și jumătate, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, își exprima speranța că vom putea produce, în curând, drone – în același nou context declanșat de invazia Rusiei.
CursDeGuvernare vine cu o analiză a celor 4 companii românești aflate în cărți pentru astfel de investiții și comenzi, care vizează, în principal mentenanță, reparații și producerea de componente: Romaero, Aerostar Bacău, IAR Brașov și Avioane Craiova:
cu ele pornește România la importul de tehnologie și investiții, punând pe masă un supliment de 0,5% din PIB la industria de Apărare.
Marile diferențe dintre cele 4 companii reprezentative ale industriei aeronautice românești arată că aceasta are nevoie un program de relansare integrată: Două dintre cele 4 sunt pe profit și dau dividende, iar celelalte două nu și se descurcă așa cum pot cu datoriile. Perspectivele nu lipsesc și nici problemele, în contextul creșterii cheltuielilor militare ale României până la 2,5% din PIB.
Astfel, Aerostar Bacău (ARS) a raportat profit net de aproape 60 de milioane de lei în 2021, mai mare cu 56% față de 2020. Compania a fost desemnată drept centrul de mentenanță al avioanelor F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
IAR Brașov (IARV) a avut profit net de aproape 23,5 milioane de lei. Modernizează elicopterele Puma și Alouette, dar face și piese de schimb şi subansambluri pentru Airbus Helicopter România, unde deține 49% din acțiuni.
Listate la Bursă sunt și Romaero București (RORX) și Avioane Craiova (AVIO), dar au înregistrat pierderi de 63 de milioane de lei, respectiv 12,4 milioane de lei în 2021.
Citește articolul integral pe cursdeguvernare.ro.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)