Sesiunea de tranzactionare din 15 august a consemnat tranzactionarea pe piata futures de la Sibiu un numar de 8921 contracte cu o valoare totala de 18.751.460,81 lei. Trendul general al preturilor a fost unul descendent cu scaderi moderate ale cotatiilor. Cea mai lichida piata a fost cea a derivatelor DESIF2 scadente la sfarsitul lunii septembrie, cu 2978 contracte. La deschiderea sedintei, acest contract a fost tranzactionat la 2,1850 lei/actiune si s-a mentinut in jurul acestui nivel aproximativ o ora, dupa care scaderea cotatiilor aferente actiunilor SIF2 pe piata spot a determinat o presiune din partea vânzatorilor astfel ca, in jurul orei 11:00, preturile au ajus sa testeze nivelul de 2,1500. In continuare, piata s-a stabilizat in intervalul 2,1600 – 2,1700 lei/actiune unde s-au efectuat majoritatea tranzactiilor pana la finalul sedintei. La ora 16:00, DESIF2-SEP a inchis la nivelul de 2,1632 in scadere cu 248 lei vechi fata de ziua precendenta. Pentru investitorii orientati catre operatiuni de arbitraj spot/futures ziua de ieri le-a oferit oportunitatea realizarii unor randmente de 7% pe o perioada de 45 de zile. Aceeasi volatilitate s-a inregistrat si pe scadenta decembrie a derivatelor DESIF2, acestea inregistrand o cadere de la 2,3550 la deschidere pana la 2,3200 lei/actiune la ora 11:30. In final contractele DESIF2-DEC au inchis ziua la 2,3300 lei/actiune. O alta piata cu o lichiditate buna a fost ieri cea a contractului DESIF5-SEP unde tot vânzatorii au fost cei favorizati de evolutia preturilor. 2,7350 a fost valoarea de deschidere si cea maxima in acelasi timp, in timp ce minimele pe acest contract au coborat sub 2,7000 lei/actiune, aducand profituri de aproape 40 RON/contract pentru pozitiile short deschise la inceputul sedintei. Actiunile SIF5 au fost cotate ieri la inchidere pentru finalul acestui an la 2,9350 lei/actiune, iar pentru luna martie 2007 la 3,0501 lei/actiune, cu 5100 lei vechi peste pretul curent din piata spot. Alte contracte care au inregistrati ieri scaderi au fost derivatele DESIF3 si DERRC pentru scadentele septembrie si decembrie 2006 si DETLV pentru scadenta martie 2007. Consolarea cumparatorilor a venit de pe piata contractelor futures pe actiunile SNP PETROM cu unde tranzactiile s-au efectuat la preturi superioare celor din ziua anterioara atat pentru scadenta septembrie cat si pentru finalul anului curent. Un fapt demn de remarcat pentru sesiunea de ieri este atingerea unui nivel record al pozitiilor deschise pe piata futures sibiana, acestea ajungand la inchiderea zilei la 148.942, din care aproape 60 % sunt aferente scadentei septembrie. Pe piata futures valutara, EURO a fost cotat la 3,5600 lei pentru scadenta septembrie, in crestere cu 100 lei vechi fata de inchiderea de luni, iar paritatea EUR/USD a urcat pana la nivelul de 1,2790.
Comentarii articol (0)