ACCES PREMIUM
De ce premium?
Impozitarea clădirilor: Firmele vor putea să conteste deciziile de impunere, dacă obiecțiile la comunicările autorităților sunt ignorate
Noul sistem de impozitare a clădirilor nerezidențiale, care se va aplica din 2023, prevede că autoritățile locale vor trimite firmelor comunicări cu valoarea construcțiilor și impozitul aferent, potrivit OG 16/2022. Deși este menționată posibilitatea de a obiecta cu privire la comunicări, specialiștii spun că aceste documente nu vor putea fi contestate la fel ca alte acte administrativ-fiscale. În schimb, vor putea fi contestate deciziile de impunere emise ulterior transmiterii comunicărilor.
Articolul continuă mai jos
„Se pare că organul fiscal local va emite acele comunicări cu privire la valoarea impozabilă și cu privire la impozitul pe care îl avem de plată. Așa cum ați sesizat, ele sunt denumite «comunicări». Din perspectiva noastră, acestea nu sunt acte administrativ-fiscale, astfel încât nu cred că pot fi contestate. Bineînțeles, la momentul emiterii lor, în cazul în care nu suntem de acord, o să menționăm că nu suntem de acord, dar nu garantează nimeni că decizia de impunere va cuprinde altă sumă decât cea din comunicare. Ce putem contesta este decizia de impunere. Decizia de impunere este act administrativ-fiscal și se poate contesta”, a atras atenția, la
un webinar recent,
Elena Geageac, Associate Director, Tax Services, KPMG România.
Conform
Ordinului Ministerului Dezvoltării 2.068/2015, prin care sunt stabilite în prezent modelele deciziilor de impunere pentru impozitele locale, aceste documente pot fi contestate
în 45 de zile de la comunicarea lor. Contestațiile se depun la autoritățile locale care au emis deciziile de impunere.
Din 2023,
valoarea clădirilor nerezidențiale este stabilită în baza studiilor de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, ce sunt administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici, așa cum prevede
OG 16/2022. Valorile se determină în anul de referință, adică începând din 2023, în funcție de valorile din studiile de piață aferente anului anterior. Anterior, valoarea era stabilită prin raportul de evaluare depus periodic de fiecare contribuabil.
Autoritățile locale
vor trimite firmelor comunicări cu valoarea construcțiilor și impozitul aferent. Iar dacă destinatarii nu răspund la comunicări, autoritățile vor considera că valorile și impozitele sunt acceptate tacit. Cu toate că se dă posibilitatea exprimării nemulțumirilor vizavi de valori și impozite, noul sistem nu prevede în mod expres că acele comunicări pot fi contestate în adevăratul sens al cuvântului, acesta fiind motivul pentru care specialiștii spun că obiecțiile au șanse să rămână fără ecou.
„Organele fiscale locale întocmesc și transmit contribuabililor comunicări referitoare la valoarea clădirilor și a terenurilor acoperite de acestea, precum și impozitul aferent acestora, calculate în baza valorilor cuprinse în Studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. În situația în care contribuabilii nu răspund organului fiscal local în termen de 30 de zile de la primirea comunicării, se consideră acceptare tacită a datelor înscrise în comunicare”, scrie, mai exact, în OG 16/2022.
Așadar, chiar dacă nu vor putea contesta comunicările inițiale transmise de autorități (sau dacă obiecțiile vor fi ignorate), companiile vor putea să conteste deciziile de impunere emise ulterior.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.